vezi galerie foto (5 foto)
Nicolae Purcărea
"Principiul în care am fost noi crescuți a fost să fim în linia creştină, nu paraleli cu ea: rugăciunea şi poezia ne-au fost nouă flacără!"
  • 13 Decembrie 1923
  • Brașov
  • contabil
  • 20 ani
  • Brașov, Văcărești, Piteşti, Poarta Albă, Caracal, Craiova, Peninsula (Valea Neagră), Jilava, Gherla, Codlea, Culmea, Grind, Galaţi, Aiud, Lățești
  • 25 Septembrie 2015
    • Țara mea de basm. Rostuirea artei populare
    • Urlă haita... Pitești, Canal, Gherla, Jilava, Aiud

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Vizitandu-l, întâmplător, în căsuța sa din Șcheii Brașovului, din Strada Pe Tocile, am rămas fermecați de frumosul românesc pe care Neculaie Purcărea l-a strâns in jurul său de o viață. Activ, la cei peste optzeci și opt de ani, am avut prilejul să-l urmăm și la Tulcea, unde, in 29 noiembrie 2011 a participat la o expoziție dedicată Zilei Naționale a Romaniei. După expoziție domnul Purcărea a susținut o conferință pentru – în special – elevii de liceu din Tulcea, apoi am urmărit impreună spectacolul intitulat Istoria României în cântece, susținut de corul Acapela Sailors. S-a legat apoi, acolo, un interviu, pe care suntem bucuroși a vi-l prezenta astăzi.

La Drum: Ceea ce aţi spus mai devreme copiilor, în sală a fost foarte concludent. Acest interviu adhoc nu doreşte decât să şlefuiască aspectele legate de pasiunea dumneavoastră pentru arta lemnului. Cum ați ajuns la lemn?
 
Neculaie Purcărea: Lemnul este un material cu care comunici, pe de o parte; pe de altă parte mie mi-a fixat un ideal de viaţă, căci el exprimă mentalitatea românească, o zonă a spiritualităţii romaneşti, a frumosului perpetuat ca tradiţie, ca să zic aşa. Lemnul te face să inţelegi mai bine spiritul românesc, căci prin lemn se exprimă cel mai bine, cel mai armonios, sensibilitatea, geniul poporului român. Din pricina tradiţiei, a perpetuării ideii, a frumosului, criteriul pe care continuitatea spirituală il cere şi il inspiră, lăsind in urmă o comoară de valori. Aşa cum, din păcate, astăzi nu mai este exprimat autenticul!
 
La Drum: Când aţi început?
 
Neculaie Purcărea: Am început în ‘43, ca ucenic al lui Papacioc, care era un mare sculptor şi care a făcut la Aiud Chivotul, adică Mănăstirea Curtea de Argeş, in miniatură – o lucrare splendidă, domnule, splendidă! Avea şi echipă, nu lucra numai el singur. Apoi, în ’43 în închisoare la Alba Iulia aveam un mic atelier în care mai lucram și eu, dar cam fără sens, după ureche: mai făceam o tabacheră pentru ţigări, mai niște piese de şah…uite, mai am și acum o cutie de şah de atunci…
 
Mai departe, au fost închisorile, unde s-a aplicat acea politică de exterminare. Am un camarad in viaţă, e medic la Paşcani, care lucrează la o carte despre acest fenomen, în care spune că s-a ajuns până acolo încât omul însuși a ajuns duşman pentru om! Ferească Sfântul să fi ajuns pe atunci un dispărut. Eu nu ştiu cum a mai rămas din mine instinctul de conservare, care te impinge să mai trăieşti. Că la bătaie, omul nu rezistă prea mult şi devine puţin laş. Oricât ar fi de grozav. Nu ştiu cum se face că iţi vin amintirile, că de sinucis nu poţi să te sinucizi. Și dacă acolo sau mureai, sau cădeai, nu-ţi păsa cum curge sânge de la un vecin, că veneau mereu şi-ţi aruncau –îngrozitor!- unul bătut măr în celula ta. Nu poți trăi constant așa, nu ca pe o întâmplare, ca pe un accident, ci ca pe un mod de viață, încontinuu, ceas după ceas, zi după zi, noapte după noapte, an după an! Te-ngrozeşti, te-apucă nebunia…Gherla, Alba Iulia, Aiud, Piteşti, Craiova, Bucureşti, am mai fost prin lagăre de muncă langă Ovidiu, un şantier al Canalului! Barăcile acelea de acolo… După Revoluţia din Ungaria le era incă frică să nu se întâmple ceva. Pană şi lui Stalin i-a fost frică de regenerare. Că de ce, nu ştiu de ce aveau de gând să ne împrăştie şi în Siberia ca să se piardă toată bruma asta de oameni, că de legionari le-a fost frică! Tare le-a mai fost frică, pentru că în ’39 fuseseră decimaţi şi apăruse iar spiritul lor, în ’40! Un lucru pe care nu l-am ințeles nici acum a fost cum am rezistat noi 20 de ani fără să scadă intensitatea opunerii! Să lupţi cu sistemul în permanență, pentru că trebuia să faci ceva ca să ieşi, să uiţi de disperarea aceasta care a transformat puşcăria în mănăstire şi mănăstirea într-un act de cultură! Atunci trebuie să faci ceva, trebuie să găseşti ceva de lucru, ca să uiţi de disperarea care începe să te roadă. Și noi cum am început? Noi am început prin rugăciune şi poezie, că rugăciunea şi poezia ne-au fost nouă flacără!
 
La Drum: Credeţi că flacăra aceasta poate reînvia?
 
Neculaie Purcărea: Nu văd cum, dar nu e musai să fie cum cred eu, omul simte, după chipul său se poate vedea ce ar fi putut sau ar putea face. Eu aşa mi-am caştigat toţi copiii. Eu mă uit la om şi-l inţeleg. Aşa i-am caştigat şi pe copiii colegului meu, care mă preferau pe mine, inţelegeau, nu aveau banii care erau necesari şi veneau la mine din situaţia lor amară. Căci mama şi tatăl lor nu se inţelegeau, avand o situaţie grea. Copilul venea plângând la mine, fără să inţeleagă… simțea.
 
Altfel era atunci, dar și acum copilul, nepregătit pentru viaţă, termină şcoala şi facultatea şi nu ştie încotro s-o ia! Copilul e pregătit în falsitate! Și când dă de viaţă, dă de dezastru! Profesorii spun că pregătesc copiii pentru şcoală! Ei trebuie să-i pregătească pentru viaţă! Asta e! Se pregăteşte intrarea lor într-un jug! Istoria nu ne-a lăsat în juguri! Rezistenţa de pană în ’58 explică mai bine lucrul ăsta. Omul s-a născut cu dragoste de pămant! Nu mult! Era un altoi. Omul nu s-a născut în biserică, omul s-a născut lângă biserică. Cu toate cele ce le încearcă ei, nu mai sunt izvoare… Țăranul nu mai e ţăran, e muncitor agricol, el e unealtă de lucru, a căzut. Dacă i-am supărat cu ceva, cu asta i-am supărat, că ei au vrut să devenim unelte de lucru, iar noi ne-am opus! Principiul în care am fost noi crescuți a fost să fim în linia creştină, nu paraleli cu ea!
 
La Drum: În 1943 erați ucenic al Părintelui Papacioc și uite că astăzi aveți la rândul dumneavoastră ucenici! Cum aţi transmis mai departe darul?
 
Neculaie Purcărea: Aoleu, am foarte mulţi ucenici şi urmaşi în afară de nepoata mea, Zina Manesă Burloiu! Mai am un elev stabilit în Austria, şi care are har, s-a născut cu dalta-n mană, s-a mai pierdut o elevă care lucra extraordinar spre perfect şi căuta perfecţiunea! Am vrut s-o dau la Arte Frumoase, dar s-a pierdut, a plecat în Anglia să studieze ştiinţe economice… Ce păcat! Multor elevi le-am văzut darul, dar pe toţi i-am invăţat ce ştiam, le-am transmis egal ceea ce am avut a le spune. Mai mult, i-am cooptat pe elevi la tradiţie, i-am făcut părtași, apropiindu-i de pămant!
 
La Drum: Adică aţi dat “din mână în mână”!
 
Neculaie Purcărea: Chiar aşa! Că nu se-nvaţă decât după 30-40 de ani de experienţă, în care a trebuit să şi citesc, să studiez, o mulţime de cărţi de etnografie (probabil aţi luat cărticica mea de la masă!) a trebuit să tot culeg pe chestia asta… Elementele componente ale artei populare, pentru că artă populară e şi lemn, e şi lut şi ţesătură, e şi os… și uite așa a trebuit să citesc mii și mii de pagini, să văd sute și mii de obiecte, să lucrez mii de ore, ca să iasă abia o cărticică!1
 
La Drum: Și arhitectura populară, gastronomia populară…tot date din mână în mână!
 
Neculaie Purcărea: Da, dar astea sunt alte genuri, se socotesc acum lucrurile după categorii. Gastronomia este ceva – arta monumentală, bunăoară, unde intră arhitectura, porţile – altceva! Vedeţi, Zina are acasă o poartă în lucru, după originalul de peste 150 de ani, care se află la mine!
 
La Drum: Am văzut-o când am vizitat-o, dar am mai văzut şi scările…
 
Neculaie Purcărea: Da, şi scările! Dar îmi dau seama că am uitat la conferință ceva important, am uitat să sintetizez din Radu Gyr:

1. „Cele mai crâncene înfrângeri sunt renunţările la vis!”, și tot el a spus:

2. „Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane!” pentru care chiar a fost condamnat.

Dacă legi la gură poetul, duci istoria la cimitir, la abator, pentru că poetul sintetizează în câteva vorbe picătura de timp. De poet le e frică! Categoric! Poetul, muzicantul, artistul, într-un cuvânt!
 
La Drum: Cum vi s-a părut concertul de astă seară?
 
Neculaie Purcărea: A fost nemaipomenit, pentru cine a înţeles sensul, momentul acesta înălţător. Am pretenţia că am văzut multe manifestări, însă acesta văzut în această seară este unul pe care trebuie să-l menţionez de aici înainte și pe care, cu siguranță il voi ține minte! El reprezintă mandria unor oameni ca cei din această parte de țară, care –ca şi noi ardelenii – au făcut ceva pentru libertate și ideea națională. Fără ridicare, demnitate și chiar eroismul celor care au trăit candva nu s-ar fi putut! La noi, în Transilvania, stăpânirea austro-maghiară a fost foarte dură, eu ştiu, că din Șcheii Brașovului am trăit aceasta! Nu aveam noi, voie, să intrăm în cetate! Cărţile lui Rebreanu sunt autentice, pline de viaţă, sunt adevărate, eu am trăit în Șchei, unde s-a păstrat fiinţa Neamului! Acolo, în casele acelea mici…unde aţi fost la Zina!
 
La Drum: De unde se intră fără trotuar direct în curte… o lume atât de diferită!
 
Neculaie Purcărea: Casa lor este un loc de expoziţie, este nemaipomenită! Spiritul omului care a sfinţit locul. Pe valea aia mică…
dintr-o casă veche…atâta frumos!

(Interviu realizat de Dan Nicolau - La Drum. Revista călătorului, nr. 21-22-23, februarie-martie-aprilie 2012, pp. 54-55)


1. Este vorba despre cartea Țara mea de basm. Rostuirea artei populare, apărută la editura Sânziana în anul 2010, carte în care maestrul Nicolae Purcărea a topit și sintetizat vasta sa experiență de sculptor în doar 79 de pagini. 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii