Toamna, colonia Unirea rămăsese deficitară de oameni; multora le expira pedeapsa şi colonia nu-şi putea onora lucrările. Cei 25-30 de inşi transferaţi la Unirea am reuşit să scoatem din impas în două-trei săptămâni camarazii de acolo.

Colonia Ciuguzel după culesul viei şi-a trimis oamenii la Galda, pentru iernat; rămăseseră douăzeci de oameni, între care se aflau Aurel Dragodan şi nea Doncea.

În Unirea deţinuţii legionari nu şi-au menţinut prestigiul şi autoritatea faţă de gardieni. O parte din cei mai în vârstă plecaseră, iar cei rămaşi ignoraseră puterea unităţii şi a ascultării de un singur şef. Îşi împlineau obligaţiile de muncă şi disciplină aşa cum credeau fiecare. Se ajunsese la un conflict permanent cu gardienii, care impuseseră programul de lucru şi ameninţau cu trimiterea în penitenciar, acolo unde se murea de foame.

La sosirea noastră n-am putut impune programarea lucrărilor şi a timpului. Se lucra chiar Duminica. Sosisem într-o joi şi până sâmbăta reuşisem să scoatem cartofii. Împreună cu Florea Trandafir făceam parte dintr-o formaţie alcătuită cu douăzeci de deţinuţi de drept comun. Cosisem fânul ce urma să fie strâns săptămâna următoare. Duminica, noi, cei sosiţi de la Galda, ne pregăteam să mergem la Biserică, în sat. Dar cei doi gardieni ne-au oprit şi ne-au dat ordin să mergem la strânsul fânului. Le-am amintit gardienilor dreptul de a nu lucra Dumineca. Nervoşi, au început să ne ameninţe, să ne insulte. Au scos pistoalele, acuzându-ne de revoltă în colonie. Atunci Valeriu Gafencu le-a răspuns:

- Puneţi-vă pistoalele în tocuri! Mergem la muncă! Dar să ştiţi că Dumnezeu n-o să vă ajute!

Am luat furci şi greble, ne-am încolonat şi am plecat. Până la locul respectiv erau 3 kilometri. La ora 9 am ajuns. Am început să strângem fânul, să-l facem poloage, apoi clăi, să poată fi încărcat. În văzduh sunetele clopotelor anunţau intrarea la Liturghie. Ne-am oprit din lucru şi am rostit un Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu. Domnul Trifan, domnul Marian şi Valeriu Gafencu întârziau să se ridice din genunchi. Mai aveam o postaţă bună de strâns. Ar fi trebuit să facem şi pauză fiindcă se apropia prânzul. Masa se aducea la locul de muncă, în marmite, de către bucătari. Pentru a termina mai repede n-am mai făcut pauză, am uitat şi de masă, care de altfel nici n-a mai venit.

Era 3-4 după-amiaza când am terminat. Abia atunci ne-am aşezat să ne odihnim puţin. De pe vârful unei coline se apropia un bărbat; era un gardian. Ne anunţa să aşteptăm cele trei maşini mari şi cele şapte căruţe pentru a încărca fânul până seara.

Un vânticel ridica în văzduh puful păpădiilor şi frunzele uscate de porumb de prin lanurile vecine. Cerul a început să se înnoureze şi vântul, transformat în vijelie, smulgea vârful căpiţelor; crescând în intensitate s-a prefăcut în furtună şi umfla în văzduh toate căpiţele purtându-le ca pe nişte păsări jumulite peste culmile colinelor. În mai puţin de un sfert de oră nu mai era nici un fir de fân pe teren şi o ploaie măruntă a început să cadă. Zarea se întuneca şi fulgerele brăzdau cerul însoţite de tunete năprasnice.

Gardienii se uitau disperaţi la noi, ca şi cum ar fi trebuit să facem ceva spre a salva situaţia. Ne-am încolonat şi am plecat spre colonie, fără a aştepta comanda lor. Ne urmau aproape. Apoi ploaia s-a oprit. Când am ajuns în colonie se însera de-a binelea. Maşinile şi căruţele aşteptau în incinta coloniei. Miliţienii au explicat delegatului ce se întâmplase pe câmp.

S-a întocmit un raport care arăta că din cauza furtunii şi ploii dezlănţuite recolta de fân a fost compromisă. Ni s-a cerut confirmarea. Am dat-o specificând că această calamitate a avut loc Duminica. Fără comentarii.

(Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii