După Duminica Sfinților Români, ca o prelungire firească a jertfei neamului românesc, se cuvine să amintim de cei care au păstrat aprinsă candela credinței de la Sfinții Apostoli Andrei și Filip, până la contemporanii Dumitru Stăniloae și Ilie Cleopa. În acest lanț al sfințeniei și credinței românești nicio zală nu poate lipsi, motiv pentru care nu trebuie să continuăm a crede sfințenia de neatins, ceva din trecut care s-a oprit acum zece secole, ci să luptăm pentru a o descoperi cu particularitățile fiecărui veac și, în cele din urmă, de a o trăi după modelele perpetue.

Anii regimului comunist, în care s-a dorit parcă o estompare a credinței și a sfințeniei acestui neam ancorat în Hristos de 2000 de ani, au obținut efectul invers a ceea ce se dorea: a oferit Bisericii Ortodoxe Române un șirag fără margini de martiri. O enciclopedie de câteva mii de pagini nu ar fi îndeajuns pentru a reda jertfa acestor mucenici ai credinței românești: preoți, avocați, filozofi, doctori, agricultori care au plătit cu viața lor și a familiilor lor pentru ca noi astăzi să ne putem pleca genunchii la slujba Sfintei Liturghii.

Credință și onoare

„Nu am făcut niciodată niciun fel de politică, socotind în concepția mea politica o înjosire pentru tagma preoțească” – afirma răspicat părintele Petre Focșăneanu în urma acuzațiilor aduse de regim (Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Ed. IBMBOR, 2007, pag. 241).

Născut la 18 aprilie 1914, în comuna Podu Turcului din județul Bacău, Părintele Focșăneanu urmează cursurile Seminarului Teologic din Galați pe care le continuă doar doi ani la Facultatea de Teologie din București „din lipsă de mijloace”. Slujirea sa în calitate de preot al Bisericii Ortodoxe Române începe în anul 1935, când este hirotonit preot în comuna țiplești, județul Bălți. După cinci ani este nevoit să se refugieze în vechiul Regat și să slujească lui Hristos la biserica ploieșteană „Sfântul Gheorghe “ - Vechi.

După un an, la 1 octombrie 1941, se întoarce la prima sa parohie peste Prut, pentru ca în 1943 să plece pe front. Acolo a activat pe frontul de est cu gradul de căpitan confesor în cadrul Diviziei I, Vânători de Munte, pentru ca să slujească armatei române pe frontul din Ardeal.

După război va mai sluji un an într-o parohie din Prahova, întorcându-se iarăși peste Prut la parohia Podu Turcului. Din luna decembrie a anului 1949 avea să se mute la parohia Nistorești din județul Vrancea, de unde va suporta nenumărate „șicane” din partea autorităților.

Acuze și bătăi

Primele acuzații au început în anul 1948, când părintele Focșăneanu este arestat ca „legionar”, în urmă denunțării de către un localnic, pe motiv că la predica unei nunți ar fi rostit o frază ce enunța o iminentă cădere a regimului comunist: „Tovărășia aceasta durează, iar celelalte tovărășii care ne înconjoară în curând vor fi spulberate” (Ibidem, pag. 240).

Acesta a fost un simplu motiv pentru a scorni acuzații mult mai grave împotriva slujitorului lui Hristos și a familiei sale. Părintele va fi eliberat în urma strădaniilor soției sale care dovedește reaua intenție a agentului anchetator al cazului.

Prigoana nu avea să se oprească aici. Un an mai târziu, părintele Petre Focșăneanu este arestat fără un motiv clar, reușind să evadeze în noaptea următoare din arestul Securității Tecuci. Este prins în mai puțin de 24 de ore, întrucât cei la care a încercat să se refugieze cu o mână sângerândă l-au refuzat, nevrând să-l ajute nici măcar cu îmbrăcăminte sau încălțăminte.

Ajuns în arestul Securității Galați, este obligat să semneze un angajament față de Securitatea poporului și să furnizeze informații la cerere și din proprie inițiativă. Acestea se întâmplau după ce soția sa, Melania Focșăneanu, fusese reținută, anchetată și umilită.

Conform documentelor de la dosarul informativ, părintele Petre, care primise numele conspirativ „Zeus”, nu a dat niciodată informații Securității, urmând să fie supravegheat atent de autoritățile comuniste.

Curajul și credința l-au determinat pe preotul Focșăneanu să se implice în activitatea grupurilor de rezistență din Munții Vrancei în anul 1950. Interogatorii, acuze, declarații, condamnări la „10 ani închisoare corecțională, trei ani interdicție corecțională și 20.000 lei amendă corecțională”.

17 iunie 1953: la doar 39 de ani, părintele Petre Focșăneanu primește mucenicia pentru Hristos în Penitenciarul de la Gherla, „se pare, în urma unei pedepse la izolare și a schingiurilor la care fusese supus, pentru că ar fi săvârșit slujba Sfintei Învieri” (Ibidem, pag. 244), urmând ca familia să afle de trecerea părintelui la Domnul abia trei ani mai târziu.

(Roxana Dragoș - Revista Argeșul Ortodox, Anul VI, nr. 317 din 14-20 iulie 2007, p. 3)

Adaugă comentariu