Închisoarea Pitești

Închisoarea Piteşti
(răstignirea unei generaţii)

"Dacă zici "iadul pe pământ" nici atunci n-ai spus suficient ca să exprimi ce a însemnat închisoarea Piteşti pentru studenţii români.”

Destinată pentru: studenţi

Funcţionează până în anul: 1977

Apogeul reeducării: decembrie 1949 - mai 1952

Conducerea închisorii:
  • Victor Stănescu (1944-1949)
  • Alexandru Dumitrescu (1949-1951)
  • Anton Kovacs (1951-1953)
  • Dulgheru Mişu

Izolatorul: Neagra

Camerele de tortură:

  • Camera 4 Spital
  • Camera 99
  • Camera 106

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Paștile din 1951...

Eram siguri că, după vizita lui Ţurcanu, Zaharia va veni cu o nouă metodă de tortură.

După masa de seară, Zaharia s-a întors ca un taur înfuriat şi şi-a debitat repertoriul lui muzical. A ales zece dintre noi şi, împreună cu cei din comitet, ne-a aplicat legea „dragostei lui Gheorghiu”.

Apoi, ne-a fixat o nouă poziţie pe priciuri: în loc să ţinem mâinile pe genunchi, trebuia să le ridicăm în sus, pe lângă cap. După bătaia primită, abia ne mai puteam mişca, iar prin ținerea mâinilor în sus în poziţie fixă, surescitarea nervoasă se intensifică în aşa măsură, încât era imposibil de suportat.

Atunci ne-am convins cu toţii că, până la urmă, nu vom putea răbda şi nu vom avea de ales decât să ne lepădăm de Mişcarea Legionară sau să înnebunim. (...)

Săptămâna care a urmat acestor întâmplări a rămas de neuitat.

Noua poziţie fixă era atât de greu de suportat, încât doream, mai mult ca oricând, să vină moartea sau un cutremur să dărâme fortăreaţa Piteşti, iar molozul ei să ne îngroape pentru totdeauna. Cât de aşteptată a fost şi cât de sublimă ni se părea acum moartea de martir! Numai Dumnezeu însă ştia când avea să ia sfârşit această tortură şi în ce fel.

Se apropiau Paștile şi eram îngroziţi la gândul că ceea ce se petrecuse la Crăciun se va repeta aidoma şi de Paşti, cu aspecte însă mult mai satanice, pe care imaginaţia omului sănătos la minte nu le poate crea.

Era Duminica Floriilor, înainte de Săptămâna Patimilor. În acea după-amiază, Zaharia s-a întors de la camera 4 spital şi a făcut o nouă redistribuire pe prici.

Deodată, mi-a trecut prin minte că se pregătea ceva straniu, ceva de nedescris, în legătură cu Săptămâna Patimilor şi cu Paștile.

Primul pe prici, a fost așezat, după noua ordine, Maglavit, urmat de Nedelcu, de Bordeianu Dumitru, autorul acestor jalnice amintiri, Popescu Paul, Zelică Berza, Grigoraș, Hutuleac, Sântimbreanu, Reus, Gheorghiu şi Andrișan.Toţi aceştia făcuseră parte din grupul lui Maglavit. Când am văzut această nouă ordine şi mai ales faptul că toţi eram din grupul mistic, fără să ne dăm seama, o groază ne-a cuprins, presimţind ceea ce ne aştepta.

Luni, în Săptămâna Patimilor, imediat după prânz, Zaharia s-a întors cu un teanc de hârtii în mână, mai multe mături tocite, un ghem de aţă groasă, nişte cutii de conserve goale, mangal şi o sticluţă.

Le-a aşezat pe priciul nostru, şi, din cozile de mătură, ne-a pus să facem cruci.

Una din cruci, mai mare, era pentru Ungureanu.

Nu ghiceam ce avea de gând să facă Zaharia. Din cutia de conserve, a făcut cădelniţa, iar hârtiile aduse le-a împărţit celor ce se lepădaseră de Mişcarea Legionară şi la vreo 5-6 care făcuseră de planton de la 15 ianuarie.

După ce toate acestea au fost pregătite, Zaharia ni s-a adresat în felul următor:

„Misticilor și – celorlalți din cameră – bandiților, pentru că credeți în Dumnezeu și în Patimile Lui, iar după cum stiți eu nu cred în astfel de baliverne, și pentru că este Săptămâna Patimilor, să vedeți și voi ce patimi vor îndura acești mistici!”

Oricine mi-ar fi spus și orice aș fi citit în cea mai pornografică literatură, nu mi-aș fi putut închipui niciodată că niște minți satanizate și bolnave puteau născoci asemenea măscări, pentru a huli și ofensa Majestatea lui Dumnezeu, Sfințenia și Neprihănirea Lui.

Așa cum am mai relatat cu ocazia Crăciunului din 1950, nu-mi voi îngădui – pentru bruma de cultură și carte pe care mi-am însușit-o în decursul anilor de învățătură, pentru bunul simț și pudoarea unui umil creștin – să prezint înaintea cititorilor astfel de abjecții adresate lui Dumnezeu. Dacă le-aș pronunta sau le-aș scrie, m-aș face purtătorul de cuvânt al satanei și al slugilor lui.

Ce sens ar avea să descriu pornografiile, insultele și hula adusă lui Dumnezeu? Cei credincioși ne vor crede pe cuvânt, avându-i martori pe Dumnezeu și pe acei ce, în Numele Lui, au îndurat astfel de torturi. Nu ne vor crede ateii, care și așa hulesc pe Dumnezeu, fără a fi torturați.

Din după-masa de luni și până în Vinerea Mare, când se cânta Prohodul în bisericile noastre, precum și în cele trei zile de Paști, s-a cântat tot timpul pe melodia Prohodului, de către cei zece care se lepădaseră de Mișcare, plus plantoanele, tot acest repertoriu de pornografii, măscări și scabrozități, care depășeau orice imaginație.

Noi, „misticii”, am fost purtați timp de opt zile, în genunchi prin cameră, de la un capăt la altul, în frunte cu Ungureanu, închipuind patimile Domnului.

Lui Ungureanu i-au făcut coroană de spini, iar în cutiile de conserve s-a pus mangal stropit cu gaz lampant și i s-a dat foc, ca să tămâiem cu ele, în timp ce mergeam în genunchi, făcând metanii.

L-am văzut pe Ungureanu plângând ca niciodată, îngrozit de ceea ce ne-au forțat să facem.

Ce mi-a cutremurat sufletul în timpul acestei torturi a duhului, a fost imaginea mamei, pe care am văzut-o în fața ochilor, îndoliată, așa cum înțelegea ea să trăiască Săptămâna Patimilor Mântuitorului.

O vedeam plângând; îi era poate gândul la suferințele mele, deși biata de ea nu știa în ce iad mă aflam.

La fel, le vedeam plângând pe toate mamele celor torturați și îngroziți de a fi puși să-L hulească pe Dumnezeu. Dacă ar fi văzut aceste mame la ce au fost supuși fiii lor, multe dintre ele și-ar fi ieșit din minți.

După opt zile de mers în genunchi, ni s-au rupt pantalonii, iar genunchii erau numai o rană.

Singurul dintre noi care a refuzat să participe la acest ritual satanic, a fost Nedelcu Aristide. Așa înnebunit cum era, s-a desprins din cortegiu. A fost tolerat, pentru că, spuneau ei, își ieșise din minți.

La sfârșitul celor opt zile de chin și umilință, de dimineața până seara, distruși sufletește, scârbiți de noi înșine, de neputința și slăbiciunea noastră, imploram Cerul să ne ia zilele.

Din cauza mersului pe ciment, genunchii noștri erau o rană sângerândă și, când atingeam cimentul, călcam parcă pe ace. Dar, în afară de rănile fizice, această degradare spirituală a lăsat răni și mai adânci în sufletele și conștiința noastră.

Mă gândeam cu groază în acele momente dacă aveam să petrecem la fel și alte sărbători ale Nașterii și ale Învierii lui Hristos, în timp ce părinții, frații, surorile și prietenii noștri vor trăi bucuria adevăratelor sărbători.

Nu numai în camera 3 subsol s-au petrecut asemenea orgii, ci în toate celelalte camere, după cum aveau să mărturisească, după demascări, cei ce le-au trăit ca și noi.

Iată scopul final al reeducării comuniste: scoaterea lui Dumnezeu din inimile oamenilor și prăbușirea lor în neant.

(Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaștina disperării)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Ana » 18-04-2011 11:24

"Ce mi-a cutremurat sufletul în timpul acestei torturi a duhului, a fost imaginea mamei, pe care am văzut-o în fata ochilor, îndoliată, asa cum întelegea ea să trăiască Săptămâna Patimilor Mântuitorului."

Am citit Marturisiri din mlastina disperarii a lui Dumitru Bordeianu. Si acum ca si atunci traiesc durerea celor chinuiti, cu toate ca mi-e imposibil sa pot simti cu adevarat chinul lor. Dumnezeu le-a dat lor sa traiasca ca sa ne poata lasa noua marturie. Avem datoria sa ne stim istoria si sa ne invatam copiii ce inseamna credinta in Hristos si pana unde poate merge demonismul ateist. Sa ne fereasca Dumnezeu de astfel de repetari.

Doamne ajuta

Ana

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Administrator » 19-04-2011 16:20

Da Ana, este cu adevarat o mare obligatie morala de a invata istoria poporului nostru (macar o parte din ea, macar cea recenta) si de a cinsti martirii si sfintii neamului.

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#3 saul » 17-01-2013 22:51

Din păcate, puțini sunt cei care își mai amintesc de acești adevărați Sfinți Mărturisitori și îi cinstesc cum se cuvine. Are grijă masoneria, prin toată media, ca jertfa lor să nu fie cunoscută!
Să ne apere Domnul!

saul

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#4 Administrator » 21-01-2013 15:02

Doamne ajută! Noi suntem de părere că indiferența credincioșilor este mai vinovată decât orice intenție a masoneriei. Cine vrea află... ușor și gratis. Acest site este doar una din multele posibilități facile. Câți oameni se înghesuie la cercetarea vieților sfinților din calendare? Dacă cei canonizați nu prezintă interes în rândurile creștinilor, darămite noii martiri...
Deci, este nevoie de multă misiune, de multă muncă, de multă răbdare și cu timpul vor apărea și roadele evlaviei.
Nădejde să avem :)

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#5 saul » 21-01-2013 19:42

Nu e chiar asa simplu. Oamenii care locuiesc in mediul rural au ca singura sursa de (dez)informare televizorul,car e le spala creierele. Bietii oameni iau de bun tot ce li se serveste. Cand vorbeam de vina masoneriei aveam in vedere manipularea ordinara pe care o practica ,mizeriile raspandite prin media si dezinformarea zilnica. Si atunci mai putem sa-i acuzam pe oameni de indiferenta? E nevoie de multa misiune,doar ca putini sunt cei care-si mai asuma aceasta indatorire. Eu personal vorbesc de cate ori am ocazia despre jertfa,caracter ul si atitudinea acestor marturisitori.

saul

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#6 Administrator » 22-01-2013 10:07

Da, e adevărat că singura sursă de informare din mediul rural pentru oamenii în vârstă este televizorul. Dar să nu uităm că preoții satelor au o influiență covârșitoare asupra oamenilor de la țară și le pot vorbi oricând despre noii martiri, mai ales că toți bătrânii satelor au simțit comunismul pe pielea lor.
Să trăiești într-o epocă care a dat mii de mucenici și sfinți dar să nu știi despre asta (aproape) nimic, nu poate fi pus pe seama masoneriei ci pe seama indiferenței. Iertare pentru duritatea concluziei, dar nu este scuzabil să se treacă prin istorie ca gâsca prin apă. De asta zicem că marea vină este a noastră, a credincioșilor. Că există și interese de a se ascunde adevărul, nu negăm, dar ele n-ar avea efecte dacă am fi puternic ancorați în viața Bisericii.
Și acum ca și atunci... avem nevoie de oameni de jertfă, care să facă misiune. Tot timpul a fost așa.

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#7 saul » 22-01-2013 17:00

Da,ai dreptate... Problema e ca noi toti am invatat o istorie falsa,mintita,i n anii comunismului, iar cea care se preda acum e la fel de falsa. Multi dintre batranii satelor isi amintesc doar ca atunci o duceau mai bine. Fereasca Dumnezeu de asa bine. Preotul de la noi din sat e cel care mi-a trezit interesul,mai ales in ultima vreme,vorbind mereu la sfarsit de predica despre acesti marturisitori,c u exemple concrete. Asa am auzit de parintii Sandu Tudor,Gherasim Iscu,Adrian Fageteanu si multi altii. Tot asa am auzit si de muzica nepromovata,cu mesaj crestin,chiar daca e hip-hop,gen Haarp Cord sau Cedry2k. Doar ca nu stiu cati au sansa aceasta. Interesul de a ascunde si a trunchia adevarul e cat se poate de evident,chiar daca tu consideri ca masoneria nu prea are vina. Daca ea nu s-ar afla in spatele trusturilor media,poate ca am avea sansa sa privim(ascultam ) si altceva.

saul

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#8 Semeniuc Mircea » 17-04-2014 23:37

O carte care i-a pus pe mulţi pe gânduri...care a fost vina de neiertat a legionarilor? Trebuia folosită atâta ură, atâta violenţă? O carte cutremurătoare la prima lectură, sfâşietoare la a doua, înălţătoare la a treia, prin întoarcerea la credinţă a celui care a avut puterea să o scrie fără a face compromisuri în ceea ce-l priveşte. O carte care pe mine m-a întors din drum.
Port respect tuturor celor care au avut tăria să-şi scrie memoriile. Fără ei duceam o viaţă oarecum liniara... Cu ei am învăţat ce înseamnă dragostea de aproapele până la sacrificiu precum şi iertarea greşiţilor noştri.

Semeniuc Mircea

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#9 Călin Eugen » 19-04-2014 21:02

Comunismul a fost (și este) cel mai mare dusman al creștinismului (deci să profităm din plin de libertatea religioasă).

Călin Eugen

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#10 Anca » 06-04-2015 19:45

Bine aţi spus domnule Eugen, să profităm de libertate pentru a ne manifesta credinţa. Dar eu una mă cutremur de unii când spun că: " fiecare crede în Dumnezeu în felul lui", "postul îl porţi în suflet", "nu îmi place mâncarea de post (soia, cartofi)"... stau şi plâng că nu am putere să fac nimic ca să le deschid ochii, am doar nădejdea în Dumnezeu că poate poate din milă pentru ei le va deschide El ochii... Doamne-ajută!

Anca

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#11 Rebecca » 10-04-2015 13:06

Incredibil articol.
Eu am o nelămurire în legătură cu pasajul din Evanghelie în care Hristos spune să luăm jugul Lui, că este uşor. Aşa, în viaţa de zi cu zi, pentru un om care s-a convertit la credinţă şi încearcă să trăiască întru Hristos jugul pare, într-adevar uşor. Pentru ca vede ca orice strădanie duhovnicească mică e încununată de Stăpânul cel milostiv cu multă răsplată. Vede că în ciuda tuturor păcatelor lui, Dumnezeu tot îl acceptă ca lucrător in Biserica Lui, şi îl rabdă şi îl curăţeşte încet încet de patimi, care înainte formau un jug greu...
Însă cum rămâne cu asumarea totală a jugului, în condiţii de prigoana, aşa cum vedem la aceşti oameni? În ce sens spune Hristos că e uşor...? Că îmi pare cât 100 de tone de fier...

Rebecca

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#12 Dan » 14-04-2015 10:27

Hristos a înviat, Rebecca!

E altceva totuși jugul muceniciei, care nu-i pentru tot creștinul. Nici dintre preoți sau episcopi, adică dintre aceia care îi slujesc necontenit Domnului, nu au toți, și nici măcar majoritatea... stofă de mucenici.
Se găsesc însă mucenici în persoane neașteptate pentru mintea omenească: în copii, femei, bătrâni sau tineri firavi.

Totuși, indiferent de persoană, jugul lui Hristos în vreme de prigoană este mai ușor decât jugul conștiinței trădătoare sau lașe.
În acest sens avem prima și cea mai elocventă pildă, pe cea a apostolilor.
Înainte de a fi prins, Mântuitorul începuse deja să fie prigonit căci de aceea și ajunsese să se ferească din calea fariseilor și cărturarilor. Deci cu sau fără trădarea lui Iuda, tot ar fi fost prins, tot ar fi fost judecat și tot ar fi fost răstignit. Atâta doar că Iuda în loc să poarte jugul apostoliei a preferat să-L trădeze pe Domnul dar iată că în loc să-i fie ușor precum s-ar fi așteptat, brusc jugul mustrărilor de conștiință i-a fost atât de greu și de amar încât a făcut și greșeala cea mai din urmă, greșeala fatală de a-și pune capăt zilelor.

Ceilalați apostoli au trăit o vreme cu frica terorizantă de a nu fi și ei prinși și bătuți ori omorâți de iudei dar iată că învierea Domnului și pogorârea Duhului Sfânt le-a dat tăria ca jugul lor să devină ușor, astfel încât să meargă cu seninătate și chiar cu bucurie la moarte pentru propăvăduirea lui Hristos.
E adevărat, pentru logica omenească treaba asta este nebunie curată. Numai trăirea personală a acestui sfânt jug spulberă orice îndoială. Asta e credința de Sus, nu omenească, credința mai tare ca moartea.
Deci atâta timp cât nouă creștinilor ne dă putere Domnul Puterilor, ce încercare va mai fi grea, ori prea grea... în comparație cu frica fără de nădejde a necredincioșilor?
Că doar de suferință nu scapă nici păcătoșii, nici în boli, nici în necazurile vieții, dar una e purtarea crucii cu Hristos alături și alta e suferința de unul singur, ca o frunză-n vânt.

Dan

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#13 Rebecca » 14-04-2015 22:07

Adevarat a inviat!

Da, foarte sugestiv exemplul apostolilor.
Acum că ai menţionat, mi-am dat seama că de fapt până la Înviere ei nu aveau Duhul Sfânt, şi deci curajul şi puterea de după,au primit-o de la El, în schimbul credinţei. Mare taina. Greu de cuprins. Cred ca Duhul Sfânt modifica şi legile fiziologice ale durerii.
Mulţumesc de lămuriri.

Rebecca

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii