Ce să-ţi cânt, mamă, ce să-ţi cânt?!...
Pe unde-am fost eu lumea nu cântă!
Ci numai tremură sub bici,
   plânge şi priveghează
	şi scuipă sânge...
            Ce să-ţi cânt?!...

Te uiţi la mine, mamă,
ca la o arătare străină şi bolnavă…
Nu sunt stafie!
	Sunt om, mamă!
   Mi-e foame şi mie!
   Dar, mai ales mi-i sete!
	O, nu de apă!
	De viaţă, mamă,
           de viaţă-adevărată!
Fără ziduri…, fără lanţuri...,
       fără paznici la poartă…,
fără Satan, în gânduri, de gardă...

   O, mamă,
va veni o zi când nu vei mai plânge!
Şi-atunci fiul tău o să cânte,
Să cânte şi luminii, şi ţie,
Să cânte de bucurie
	Cântec de mărire,
   cum a cântat lui Dumnezeu,
       David,
         din psaltire!...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii