Botezul DomnuluiDupă câteva1 zile m-a chemat iarăși comandantul.

- Ascultă, părinte, vine Boboteaza și vreau să-mi botezi toată pușcăria. Începi cu corpul de gardă!

Peste alte două zile, părintele Grigore (care era și el diacon) îmi aducea de la Antim aghiasmă și busuioc. Cu orarul petrecut pe după umăr, cu căldărușa într-o mână, cu crucea și busuiocul în cealaltă, am botezat mai întâi dormitoarele soldaților.

Celebrul celular al inchisorii Jilava- Cum petreceaţi Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului în închisoare?

- Pentru noi, creştinii din închisoare, Patimile şi Învierea erau momentul sublim al trăirii noastre, depăşindu-ne şi pe noi ca oameni. Ne încadram în tradiţiile creştine pe care neamul nostru le trăia în Săptămâna Patimilor şi de Înviere, cu singura deosebire că noi nu aveam bucuria materială. N aveam ouă să mâncăm, n-aveam cozonac sau alte bunătăţi, dar trăirea şi bucuria Învierii era copleşitoare pentru noi.

Ne trans­punea parcă în alte ceruri, în cu totul alte locuri, şi uitam chiar de suferinţa noastră. Fii sigur că ceea ce încercam noi să facem în temniţă era pregătirea sufletească pentru a întâmpina cum se cuvine marea sărbătoare. În afară de post - îţi poţi închipui că mai era şi post acolo unde noi posteam permanent? -, exista un paradox: ştiind că noi postim, atunci ne dădeau o mâncare mai bună. În Vinerea mare ne dădeau friptură, cum nu ne dădeau de altfel niciodată.

Icoană Nașterea DomnuluiSe apropiau Sărbătorile. Într-o bună zi am fost chemat în biroul comandantului.

– Ascultă, părinte, dumneata ești singurul popă în pușcăria asta. Vreau să profit de ocazie și să am slujbă de Crăciun.

I-am explicat că eu nu sunt preot, ci numai diacon.

– Diacon-nediacon, mie să-mi faci slujbă de Crăciun! Acolo, în țarc!O să ia parte toți deținuții și corpul de gardă. Și să predici despre Nașterea Domnului și pacea de sus. I-am spus lui Teofănescu să-mi facă un cor de colinde, cu legionarii lui. Le-am dat ce trebuie, să facă și ostea. Și dumneata să-mi spui ce-ți trebuie, și dau ordin să ți se aducă.

E noapte. Tocmai am citit Acatistul Domnului. Am făcut un Crăciun mai frumos decât o poveste! Sufleteşte m-am simţit mai pregătit decât în alte rânduri. Am simţit, prin greutatea suferinţelor trăite pentru învierea sufletului, răspunderea ce mă apasă privitor la mântuirea propriului meu suflet, a familiei, rudelor, prietenilor, vrăjmaşilor, neamului întreg.

Pe măsură ce trec tot mai mulţi ani de la căderea comunismului parcă amintirile despre suferinţele din timpul persecuţiei ateiste sunt tot mai eludate. Sunt tot mai uitate faptele mărturisitorilor creştini autentici (nu ideologici!) demne de a fi comparate cu cele din perioada creştinismului primar. Multe dintre aceste secvenţe din vremea persecuţiei comuniste par de neimaginat, atunci când le lecturăm din memorialistica ce ne-a rămas. Dar aşa s-au întâmplat, iar acestea sunt întărite fie de alte izvoare memorialistice, fie de cele documentare. Pentru că suntem în pragul marelui praznic al Naşterii Domnului, am găsit potrivit să ne amintim cum se împărtăşeau deţinuţii din temniţa Piteştiului de Crăciunul lui 1949, prin amintirile lui Ioan Ianolide, un profund trăitor creştin: "Deţinuţii flămânzi, îngheţaţi, zdrenţăroşi, îngroziţi, păreau nişte stafii. Complet izolaţi de lume, înghesuiţi în celule mici, ne sfârşeam ultimele puteri trupeşti şi sufleteşti. Dormeam câte doi într-un pat strâmt, de fier, cu un soi de saltele fără paie, cu praf, prin care simţeam fierul şi frigul.

Învierea DomnuluiÎn noaptea Învierii, la miez de noapte, când clopotele din "Valea Neagră" sună pentru Învierea Mântuitorului, ni se face o amănunţită percheziţie de către ostaşi. Sub supravegherea comandantului din colonie, a politicului Vasile Blănaru, pontatorul brigăzii, ne ţine de faţă cu aceştia, predica zilei:

În singurătatea de la celula 7, începe o nouă epocă de efervescenţă sufletească. Acum totul începe să fie foarte clar. Parcă mi s-a ridicat un văl de pe creier. Percep frumuseţea Creştinismului cu toată intensitatea. Simt un impuls masiv de a mă dărui slujirii lui Hristos.

Nașterea DomnuluiAm fost duşi la penitenciarul de pedeapsă „33", din interiorul lagărului „Poarta Albă" şi am fost închişi în prima celulă de pe partea stângă. în celulele de vis-a-vis se aflau cei 15 colegi, aduşi tot în lanţuri din brigăzile ”0” de la Peninsulă, la începutul lunii Noiembrie.

***

Gardienii ne-au prins că vorbeam de la o celulă la alta. Am fost scoşi toţi în curte şi întrebaţi cine a vor­bit. Am asistat atunci la o scenă care mi-a umplut ini­ma de bucurie: cu un zornăit ascuţit de lanţuri, toţi cei 22 am făcut un pas înainte!

La proces, la ultimul cuvânt, am acuzat regimul că nu respectă drepturile omului. Mi s'a dat pe loc pedeap­sa maximă: zece ani.

Avocatul angajat de familie a făcut recurs şi s'au mai redus patru ani.

Începuse să-mi fie greu, foarte greu. Colegii mei plecau dimineaţa la lucru, dar eu eram obligat să stau la pat, cutranspiraţia specifică bolii. [Aurel Vișovan se afla în domiciliu forțat, așa cum erau obligați marea majoritate a deținutilor politici după iesirea din închisoare n.n]

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii