Prăznuirea sărbătorilor

După câteva¹ zile m-a chemat iarăși comandantul.

- Ascultă, părinte, vine Boboteaza și vreau să-mi botezi toată pușcăria. Începi cu corpul de gardă!

Peste alte două zile, părintele Grigore (care era și el diacon) îmi aducea de la Antim aghiasmă și busuioc. Cu orarul petrecut pe după umăr, cu căldărușa într-o mână, cu crucea și busuiocul în cealaltă, am botezat mai întâi dormitoarele soldaților.

Drumul spre închisoarea ofițerilor deținuți trecea prin „vorbitorul” acestora și acolo l-am găsit pe locotenentul Gheorghiu (specialist în elice de avion și condamnat pentru afaceri pe front) stând de vorbă cu un preot în vârstă. M-am oprit, locotenentul a făcut prezentările și am înțeles, nu fără emoție, că mă aflam în fața faimosului profesor Vasile Gheorghiu de la Cernăuți, autorul multor cărți de exegeză biblică, un savant al Teologiei românești din vremea lui.

I-am oferit, după rânduială, busuiocul, să se boteze singur, i-am cerut să mă boteze și pe mine, și când a înțeles că eu eram un deținut din categoria „politicilor”, nu a „borfașilor”, a avut o vorbă tristă pentru fiul său:

- Dacă a fost să fie așa, cel puțin să fi fost și tu ca părintele!

Am dus apoi mireasmă de busuioc în putoarea de la subsol, printre zdrențele osândiților, am stropit cu aghiasmă celulele marilor spărgători și ale pungașilor, am intrat cu crucea la legionari și la comuniști și la evrei și nu am întâmpinat nici un fel de împotrivire sau batjocură.

Chiar pentru necreștini sau necredincioși, apa sfințită și busuiocul erau cel puțin simboluri ale libertății.

(Valeriu Anania - Memorii, Editura Polirom, Iași, 2008, )

1. Acțiunea se petrece la închisoarea Curții Marțiale din București, iar IPS Bartolomeu Anania, diacon la acea vreme, fusese chemat cu câteva zile în urmă de comandantul închisorii, primind ordinul de a face slujbă cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului din anul 1943.