Iubiți frați români de pretutindeni, părintele Rafail Noica spunea că ”omul este ceea ce rămâne după Judecata lui Hristos, nu după judecățile oamenilor”. La o scară mult mai mare, adică la cea a nației din care ne tragem cu toții, profesorul și savantul Simion Mehedinți a rostit un adevar pe cât de scurt pe atât de profund: ”un popor valorează atât cât şi-a însuşit din Evanghelie”. Așadar, în perspectiva veșniciei, valoarea unui popor este nici mai mult nici mai puțin decât atât cât l-a reprezentat pe Hristos sub trecerea timpului.

La Judecata de obște, atunci când vor fi cernunte toate neamurile prin sita Evangheliei lui Hristos, nu vor întra în veșnicie turnul Effel al francezilor, Statuia Libertății a americanilor, Big Ben-ul englezilor, piramidele egiptenilor, zidul chinezesc sau stăzile cu gropi și fără gropi ale românilor. Nici judecățile oamenilor despre acestea. Nu va fi prețuită nicio intenție și niciun efort care au avut drept țintă confortul, prosperitatea și slava de pe pământ pentru că din toate acestea nu va rămâne piatră pe piatră. Toate acestea sunt perisabile și nu au legătură cu mântuirea și cu viața veșnică. Se vor prețui doar faptele la care popoarele au trudit pentru iubirea de Dumnezeu și de semeni. Și mai mult ca oricare altă faptă va străluci mărturisirea lui Hristos, cu prețul vieții căci spune Mântuitorul: ”pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10:32)

Și din acest punct de vedere, poporul român este de mare valoare înaintea lui Dumnezeu, pentru că a dat nenumărați cetățeni ai raiului. Și poate că astăzi, mai mult ca în oricare dintre zilele anului, ar trebui să ne aducem aminte și să fim onorați de cuvioșii, martirii și sfinții români necanonizați încă, și care au înfruntat prigoanele carlistă, antonesciană și mai ales cea comunistă.

Dar poate că cel mai elementar lucru pe care ar trebui să-l învețe generația de astăzi de la aceste modele de valoare veșnică este să nu mai aruncăm cu pietre în imaginea propriului popor din care facem parte, oricât de mult nu ne-ar conveni situația economică, politică, socială sau culturală a țării, ci să punem umărul la scoaterea carului românesc din vria în care se află numai și numai datorită păcatelor noastre, ca neam.

Ar fi putut țăranca Elizabeta Rizea să-și vadă liniștită de sapa și viața ei, dar a preferat să arate că demitatea și curajul țăranului român nu pot fi călcate în picioare de nicio conjunctură politică nefavorabilă blidului de mămăligă.

Ar fi putut filozoful Constantin Oprișan să nu se mai întoarcă în țară, ca să-și poată publica ideile geniale prin reviste și cărți de succes, dar a preferat să-și dăruiască geniul filozofic pentru luminarea și mângâierea martirilor din închisori.

Ar fi putut omul de știință George Manu să-și continue munca de cercetare în Franța, dar a preferat să îmbogățească cultura și demnitatea acestui popor lăsând și prin cuvânt dar și prin faptă îndemnul ”fiţi credincioşi idealurilor voastre şi rămâneţi demni.”

Ar fi putut poetul Vasile Militaru să-și vândă talentul literar lingușirii pentru a primi o viață de confort, dar a preferat să spună tranșant că ”în poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul”, păstrând demnitatea omului de cultură, ca atâția alții.

Ar fi putut gazetarul Sandu Tudor să aibe un trai împărătesc din bârfa de ziar, din șantajul sau polemizarea de interes, dar a preferat să lase toate aceste deșertăciuni, arătând la ce sfințenie a ajuns cinului monahal în prigoniri.

Ar fi putut doctorul Dumitru Uță să profeseze medicina în condiții decente, dar a preferat să slujească aproapelui în sărăcia, presiunea și promiscuitatea închisorii.

Ar fi putut omul de stat Mircea Vulcănescu să facă o politică de compromis, de interes personal, dar a preferat să reprezinte interesul poporului român cu riscul propriei libertăți și vieți.

Ar fi putut preotul Gheorghe Calciu să tacă la dărmarea bisericilor și la ateizarea tinerilor români, ca să-și ocrotească familia, dar a preferat să arate care este vocația și valoarea preoției, indiferent de potrivnicia sorții.

Ar fi putut ierarhul Nicolae Popovici să practizeze tacit cu regimul ca să-și păstreze slava de episcop, dar a preferat să iubească poporul dreptcredincios iar nu scaunul episcopal, mărturisindu-l pe Hristos cu riscul vieții.

Toți acești oameni deosebiți, de la vlădică la opincă, reprezintă valoarea poporului român în veșnicie pentru că au vrut să-l reprezinte și să-l mărturisească pe Hristos cel veșnic. De aceea pomenirea lor va rămâne din veac în veac.

Însă dragilor, astăzi este rândul nostru să arătăm ce valoare avem ca nație. Noi suntem generația scoasă la probă acum, noi suntem cei care astăzi arătăm prin faptele noastre dacă îmbogățim sau sărăcim valoarea poporului român în veșnicie. Exemple de credință, demnitate și curat avem, mai trebuie doar urmate.

Și nu va fi cine să cântărească mai bine valoarea generației de astăzi decât generația de mâine.

La mulți ani tuturor românilor!

(Dan Tudorache)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan