Monahul Moise IorgovanAcest cuvînt a fost rostit, în rezumat, la lansarea bucureşteană a volumului şi DVD-ului intitulate Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia (Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2012), care a avut loc la Sala Rapsodia în seara de 19 mai a. c. şi în cadrul căruia au mai luat cuvîntul monahul Moise (alcătuitorul tulburătorului corpus documentar) şi maestrul Dan Puric (ca de obicei, gazdă exemplară şi complice încăpăţînat al „reacţiunii”). Îl postez aici în forma lui integrală, cu oarecare întîrziere, la sugestia mai multor cititori ai blogului (mai ales că unii dintre cei prezenţi la lansare au răspîndit prin tîrg percepţia lor personală, conform căreia eu mi-aş fi permis „teribilisme” şi „ireverenţiozităţi”, fiind chiar mai antipatic decît mi-am propus să fiu - şi/sau decît sînt de fapt, pentru multele mele păcate). (R. C.)

Înălțarea Domnului”Iată-ne reîntorşi acasă. Aiudul este, de fapt, casa noastră. Aici suntem noi înşine. Sunt convins că va veni o vreme când va constitui un titlu de onoare şi nobleţe naţională când cineva va spune: “Şi tatăl meu a fost la Aiud!”.”1... și iată că astăzi, de praznicul Înălțării Domnului, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește și pomenește pe toți eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român... deci îi sărbătorește implicit și pe eroii credinței care au pătimit în timpul cruntei prigoane comuniste. Și când vorbim despre martirii din timpul golgotei comuniste nu ne gândim doar la cei care au pătimit în temnițele din țară, ci începem cu eroii care au luptat împotriva comunismului în Cel de-al II-a Război Mondial, apoi ne gândim la martirii români basarabeni care au murit în diverse masacre locale precum cel de la Fântâna Albă, apoi pomenim pe cei mulți și neștiuți deportați în lagărele sovietice, precum Vorkuta, Astrahan sau Oranki, apoi îi cinstim pe cei care au murit în temnițele din țară; pe cei uciși în reeducările de la Pitești, Gherla și Canal, pe cei exterminați prin muncă forțată la Canal, Cavnic și Baia Sprie și apoi pe cei lăsați să moară în agonie la Târgu Ocna, Miercurea Ciuc, Aiud, Jilava, Galați ori Sighet, apoi îi comemorăm pe luptătorii anticomuniști din munți, apoi pe țăranii care s-au opus colectivizării și sfârșim cu a-i cinsti pe martirii lui Hristos de la Revoluția din decembrie '89. Un lung șir de martiri, cărora le datorăm tot ce avem mai scump ca oameni: libertatea și identitatea noastră creștină.

Iubiți frați români de pretutindeni, părintele Rafail Noica spunea că ”omul este ceea ce rămâne după Judecata lui Hristos, nu după judecățile oamenilor”. La o scară mult mai mare, adică la cea a nației din care ne tragem cu toții, profesorul și savantul Simion Mehedinți a rostit un adevar pe cât de scurt pe atât de profund: ”un popor valorează atât cât şi-a însuşit din Evanghelie”. Așadar, în perspectiva veșniciei, valoarea unui popor este nici mai mult nici mai puțin decât atât cât l-a reprezentat pe Hristos sub trecerea timpului.

Semnat de judecătorul şi teologul Lucian D. Popescu (care nu este nicidecum vreun propagandist legionar, ci doar un om care se străduieşte să înţeleagă anumite aspecte istorice şi spirituale din trecutul nostru recent), textul de mai jos, prilejuit de apariţia la E.I.B.M.B.O.R. a volumului colectiv intitulat Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, a fost publicat iniţial în revista Puncte cardinale (anul XVII, nr. 12/204, decembrie 2007, pp. 8-9). Îl reproduc aici, cu îngăduinţa autorului, ca pe încă un punct de vedere în recenta dezbatere on-line cu privire la raportul dintre legionarism şi creştinism. (Răzvan Codrescu)

Nu poţi vorbi de martiri fără să fi atins de o umbră de impostură. Cauza stă în uriaşa distanţă care separă stilul nostru de viaţă de pragul de suferinţă pe care îl cere sfârşitul martiric. Teoretic vorbind, fiecare din noi poate spune ceva ingenios, ba chiar ceva cu dichis retoric, în marginea temei martirajului, de pildă putem face distincţii subtile sau putem isca fine nuanţe teologice, dar pe dinăuntru, în intimitatea noastră, nu cred că cineva se pricepe cu adevărat la martiri. Eu unul mărturisesc din capul locului că nu am stofă de martir. Cu alte cuvinte, e uşor să defineşti martirul, mai greu e să intri în pielea lui, caz în care orice discuţie trebuie să plece de la recunoaşterea unui handicap: că există o incompatibilitate de fond între treapta pe care noi suntem şi rangul de atrocitate cerut de condiţia de martir.

Iubiți tineri și tinere care aveți în plan să vă căsătoriți, Dumnezeu a rânduit pentru fiecare generație de oameni în parte, modele de familii creștine, modele de sfințenie pe care noi cei mulți să le avem drept reper și să le urmăm indiferent de vremurile în care trăim. De la Avraam și Saara până la dumnezeieștii părinți Ioachim și Ana, firul modelelor de urmat continuă neîntrerupt și va continua până la sfârșitul veacurilor, căci generația care nu va mai da sfinți va fi și ultima. Așadar nu de modele ale sfințenie ducem lipsă, ci de oameni care să urmeze aceste modele.

Iubiți frați și surori întru Domnul, la 7 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru duhovnicesc, simt să mă rog lui…și pentru el.

Deopotrivă: să mă rog lui cu îndrăzneala iubirii și a filiației duhovnicești, familiaritatea cu el crescând de la o zi la alta și devenind tot mai cuvioasă, mai inexprimabilă și să mă rog pentru iertarea sa, cu parastas și pomenire.

Par de necrezut și pentru mine pașii interiori pe care i-am făcut unul față de altul. În primul rând, el față de mine…Și modul cum m-a ridicat spre inima, conștiința, spre perspectiva lui atât de abisalășicuprinzătoare în același timp.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii