In noaptea de 2 Noiembrie, am trecut frontiera prin regina Comorâşte, din Banat. Am mers mai mult pe bâjbâite şi mi-a fost mai frică să nu fiu capturat de grănicerii români, decât de moarte. Am ajuns la o casă unde nişte ţărani făceau rachiu, în miezul nopţii. M'am oprit în întuneric şi am aşteptat să vorbească. Ţăranii vorbeau sârbeşte şi eram acum sigur că sunt pe terito­riul jugoslav. Am mulţumit bunului Dumnezeu pentru ajutorul dat.

Apoi am explicat ţăranilor, mai mult prin semne, că vin din România şi unul dintre ei m'a condus până în oraşul Vârşeţ. la securitate. Credeam că aici voi fi tratat omeneşte. Cel puţin aşa îmi spusese studentul salahor, la Bu­cureşti.

Am fost condus într'o clădire veche, unde, credeam eu, voi fi găzduit provizoriu. Am intrat într'o cameră, după care o uşă masivă a fost zăvorită în urma mea.

Primul contact cu închisoarea este îngrozitor, mai ales când te ştii nevinovat. Şocul produs de acest contact nu este departe de cel descris în versurile lui Radu Gyr:

Taică, tăicuţule, taică,

Feciorul vostru se zvârcoleşte ca o lupoaică,

Se zbate în cuşcă,

Zgârie drugii şi muşcă!

Dar şocul a ţinut numai câteva minute, fiind atenuat de o rugăciune şi de o scurtă meditare la cuvintele Domnului Isus: „In lume necazuri veţi avea, îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!"

In celulă mai erau câţiva bărbaţi şi un copil, care s'au trezit la intrarea mea. Şi ei crezuseră că vor fi primiţi cu braţele deschise de Jugoslavi. Nu scria, oare, presa românească despre prezenţa Anglo-Americanilor în Jugoslavia?

Ne-am încurajat unii pe alţii, în speranţa că situa­ţia actuală nu va dura mult.

Copilul, elev în clasele primare, adusese cu el o carte de şcoală în care se afla fotografia Anei Pauker. El a desenat portretul Anei Pauker pe perete, cu un creion, şi, din proprie iniţiativă, a scris deasupra „Bestia uma­nă". Portretul era foarte reuşit şi copilul m'a rugat in­sistent să-i fac o „poezie" pe care să o scriu sub desen. I-am scris următoarele versuri, în stil popular:

Izgoniţi de-o crudă doamnă,

Părăsirăm într'o toamnă,

Toţi cu inima pustie,

Scumpa noastră Românie.

Stăm închişi de-o săptămână,

Pentru Patria română.

Şi-om mai sta cinci ani, măi frate,

Pentru sfânta libertate!

Toţi aveam convingerea că Ana Pauker era princi­pala vinovată de plecarea noastră, că ea era „omul lui Stalin", în România.

Trebuie să mărturisesc, însă, că în cazul meu ver­surile de mai sus s'au dovedit profetice: voi fi condamnat la cinci ani de închisoare pentru această trecere de frontieră!

(Remus Radina - Testamentul din morgă)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii