Eugen Țurcanu înainte de începerea Experimentului PiteștiEugen Ţurcanu a fost un personagiu obscur, necunoscut în lumea tineretului legionar. Nimeni nu s-a interesat de persoana lui ca să-i cunoască biografia. Interesul a crescut abia după ce s-a descoperit rolul pe care el îl juca în folosul Ocultei comuniste cu scopul distrugerii tineretului legionar. Atunci a fost prea târziu ca cineva să mai afle ceva. lată - totuşi - ce se cunoaşte:

Eugen Ţurcanu era originar din împrejurimile Radăuţiului. L-a cunoscut bine un vecin de al său pe nume de Teodor Mitric, care era legionar (şef de "garnizoană" legionara). Acesta a încercat în anul 1940 - când Ţurcanu avea 14-15 ani - să-i facă o educaţie creştină legionară şi copilul de atunci (Eugen Ţurcanu) părea să aibă calităţi bune.

După 21 ianuarie 1941, odată cu căderea regimului naţional-legionar, acest Teodor Mitric s-a refugiat în Germania şi s-a întors abia la sfârşitul anului 1945, după încheierea "armistiţiului ostilităţilor" dintre Nicolae Petraşcu şi PCR.

Teodor Mitric a încercat din nou să stea de vorbă cu Eugen Ţurcanu -care între timp crescuse şi era flăcău - dar a fost imposibil să vorbească ceva cu dânsul. Era total câştigat de partea Partidului Comunist. Întreg viitorul şi speranţa realizării lui era numai în Partidul Comunist.

L-a lăsat în pace deoarece era în pericol ca tânărul să informeze autorităţile comuniste despre preocupările sale.

Tot Teodor Mitric povesteşte cum, spre surprinderea lui, l-a întâlnii pe Ţurcanu la închisoarea Suceava în toamna anului 1948. A încercat să stea de vorbă cu el, dar a rămas nedumerit de ce i-a fost dat să audă din gura lui Ţurcanu.,.

Teodor Mitric le-a atras atenţia camarazilor săi asupra lui Ţurcanu, cu următoarele cuvinte: " ...Nu ştiu cine l-a schimbat atât de profund. Asupra lui au acţionat influenţe satanice puternice care l-au făcut neom. Este comunist până in măduva oaselor. Vreau să vă feriţi să nu cădeţi în mâinile lui că vă zdrobeşte. A devenit o fiară.n...

Al doilea lucru sigur care se ştie despre Eugen Ţurcanu este că el a avut un unchi profesor şi director la Şcoala de meserii din Cernăuţi. Dascălul era rău atins de "filoxera" comunismului. Această rudă a lui Ţurcanu i-a infiltrat ideile comuniste în perioada 1940-1945. Tot acest profesor l-a ajutat să intre în tineretul comunist şi mai târziu în Partidul Comunist.

În anii 1945-1946, EugenŢurcanu este membru al Uniunii Tineretului Comunist şi pe baza girului unchiului său a fost trimis într-o brigadă internaţionala organizată pe teritoriul Bulgariei. Era un şantier de construcţii feroviare şi şcoală de formare a cadrelor comuniste. Li se zicea "'Udarnici". După aceea a devenit membru al Partidului Comunist. A ocupat importanta funcţie de "şef de regională" comunistă.

Mai circula printre studenţi şi varianta că Eugen Ţurcanu ar fi urmat o şcoală de şase luni pentru studiul diplomaţiei. Alţii au susţinut că numai urma să frecventeze aceste cursuri, în realitate nu le frecventase.

Lucrul cert este că apoximativ cu şase luni înaintea marilor arestări Ţurcanu a dispărut de pe scenă. N-a ştiut nici familia nici absolut nimeni unde este. Apoi prin luna august-septembrie 1948, deci la trei luni după marile arestări, a apărut în închisoarea Suceava. Dar nu ca orice fel de deţinut, ci cu un regim cu totul aparte. Avea o cameră separată împreună cu un ţăran pe nume de Badale. Acest ţăran era o persoană foarte tăcută şi harnică. Făcea oficiul de planton pe secţie, având asupra sa întreaga corvoadă.

Ţurcanu era un fel de ştab al tuturor plantoanelor. El avea cheile de la celule asupra sa, nu gardianul. Ţurcanu muta oamenii dintr-o cameră în alta după un plan al său, neştiut de nimeni. Tot el supraveghea prin vizetă pe deţinuţi şi trăgea cu urechea pe la uşi ca să ştie ce se petrece în camere. Puterea lui la închisoarea Suceava era mai mare decât a directorului.

În cei patruzeci de ani de dominaţie comunistă nu se cunoaşte incă un caz în care un deţinut să fi avut o asemenea putere sau regimul să aibă o asemenea încredere întrînsul. Ţurcanu supraveghea din umbră activitatea lui Bogdanovici. Bogdanovici era un fel de gazetă de perete.

Pe coridor, Ţurcanu făcea mereu exerciţii de gimnastică pentru a-şi fortifica musculatura.

Toate aceste lucruri s-au reluat în mintea deţinuţilor abia după ce nenorocirile au trecut. Abia atunci fiecare figură a lui Ţurcanu a primit semnificaţia şi scopul real avut în vedere...

Printre deţinuţi mai circulă şi următoarea variantă:

-... Că prin anul 1946-1947 Bogdanovici sau un altul oarecare i-ar fi propus lui Ţurcanu să intre în Legiune, dar acesta a răspuns că mai trebuie să se gândească. După două-trei astfel de întâlniri, ar fi dat răspunsul prompt: Ca nu va intra şi nici nu-i va denunţa organelor de ordine cu condiţia ca numele lui să nu fie pomenit de aceştia...

Nu-i exclus să fi fost chiar aşa. Cunoscând însă antecedentele, uşor ne putem da seama că Siguranţa comunistă a fost informată de către Ţurcanu despre aceasta. Este posibil ca atunci să se fi dat startul jocului satanic.

La terminarea "reeducării" toţi cei care ar fi putut cunoaşte ceva în legătură cu Ţurcanu au fost suprimaţi.

Nimeni nu ştie cum a ajuns Ţurcanu în închisoare. Se ştie doar ca a fost condamnat la 7 ani închisoare corecţională pentru omisiune de denunţ.

După revoluţie, revista "Totuşi Iubirea" a publicat un serial care nu-i altceva decât varianta Securităţii ticluită pentru istorie. Conform acestei variante Ţurcanu ar fi avut următoarele activităţi:

  • S-a încadrat în "Frăţia de Cruce" a Liceului "Dragoş Vodă" din Câmpulung - Moldovenesc în anul 1940.
  • La "rebeliune" i s-ar fi încredinţat o armă şi muniţie.

  • S-a reactivat din nou ca frate de cruce în anul 1942.

  • Până în martie 1944 ar fi fost şef de unitate de frăţiori, apoi şef de
    mănunchi de prieteni.

  • în iarna 1944-1945, împreună cu Aurel Cramariuc şi cu Maximilian Sobolevschi ar fi înfiinţat "Organizaţia Naţional liberal - creştină".

  • ulterior s-a înscris în UTC.

  • în anul 1946 ar fi luat din nou legătura cu organizaţiile legionare, apoi s-a înscris în Partidul Comunist.

După "evanghelia securistă", cam ăsta ar fi fost Ţurcanu.

Fac următoarea remarcă:

Pentru o astfel de activitate "fructuoasă" de două ori cu "şef" în coadă care, "colac peste pupăză", a înşelat încrederea Partidului Comunist, reuşind să se infiltreze în funcţii importante de stat, nu era de conceput la acea oră o pedeapsă mai mică de 20-25 ani muncă silnică.

Privind în ansamblu acţiunea lui Ţurcanu şi judecând numai după scurtele informaţii sigure pe care le avem, putem trage următoarele concluzii:

1. Ţurcanu era pătruns de doctrina urii comuniste încă de la vârsta de 15-16 ani. Aceasta fiind vârsta când binele şi răul se pot imprima cel mai eficace în mintea omului.

2. Regimul i-a deschis larg cele mai mari şanse de realizare profesională şi de propulsare spre măririle comuniste. A excelat în zel întrecându-i pe toţi colaboratorii săi. Altfel n-avea cum să ajungă şef de regională.

3. Oculta i-a depistat apucăturile fanatice şi obsesia acestuia de ascensiune rapidă. Era stăpânit de un orgoliu diabolic.

4. Acţiunea lui a fost sarcină de partid cu care trebuia să intre victorios în istorie şi să-şi culeagă roadele. Avea senzaţia că este nemuritor (ca, de altfel, toţi tiranii).

5. El a fost pregătit şi satanizat în mod special. Perioada în care Oculta a procedat la satanizarea lui nu poate fi decât cele 6 luni înainte de 15 mai 1948, la care s-ar adăuga încă vreo trei luni până la apariţia în închisoare. Deci în total vreo 8-9 luni. Unde şi prin ce metode a fost instruit, asta n-o ştie nimeni din cei care au suportat supliciul "reeducării".

6. Un lucru este cert. Cunoştea perfect cum trebuie să procedeze. N-a făcut nici o greşeală în metodele diabolice pe care le-a aplicat. Aceasta înseamnă că a fost pregătit intens de oameni cu experienţă în aplicarea acestor metode. Mai trebuie să ştim că în acel timp Stalin trăia şi stalinismul era în floare. În Rusia Sovietică, probabil, existau mulţi "ţurcani" care l-au pregătit pe acesta.

Cert este că era omul de încredere al Partidului Comunist şi a realizat cea mai secretă acţiune pe care partidul a încredinţat-o cuiva vreodată. A fost răsplătit pentru aceasta cu un glonte in ceafă. Comuniştii aşa şi-au plătit datoriile întotdeauna.

Acum voi înfăţişa o mărturie recentă, care aparţine lui VICTOR LEAHU, legionar, domiciliat în Detroit, statul Michigan, U. S. A.

Victor Leahu a fost deţinut politic în România la penitenciarul Suceava din decembrie 1948 până în septembrie 1949. Apoi prin alte închisori comuniste din România.

Mărturia am înregistrat-o cu ocazia deplasării mele la festivalul ROMFEST 1993, în U.S. A.:

"- Ţurcanu Eugen avea un unchi tot cu numele de Ţurcanu, care prin anii 1942-1944 era profesor de liceu la Cernăuţi.

Eu (Victor Leahu) l-am avut profesor de fizică la Liceul Ortodox "Mitropolitul Silvestru". Profesorul Ţurcanu mai era şi director la Şcoala de meserii din Cernăuţi.

Într-o zi m-a chemat să merg la el la şcoala de meserii. După o scurtă discuţie introductivă, mi-a propus samă înscriu în partidul clasei muncitoare, respectiv, în partidul comunist.

Eu am refuzat, motivând că am prea mult de lucru şi că îmi câştig existenţa meditând pe alţi elevi.

Profesorul Ţurcanu atâta a insistat până când i-am promis că după terminarea anului şcolar am să mai trec pe la dânsul.

Eu eram frate de cruce ş icunoşteam bine ce înseamnă comunismul. Ştiam că înseamnă alierea cu duşmanii naţiei române, trădarea ţării, a neamului şi a credinţei în Hristos...

L-am întrebat pe profesorul Ţurcanu dacă mai are şi alţi tineri elevi în atenţie pentru a se înscrie în partidul comunist. Profesorul mi-a răspuns că prin iunie-iulie 1940, când Bucovina a fost ocupată de ruşi, el s-a stabilit la Rădăuţi unde s-a ocupat de influenţarea, educarea şi instruirea tânărului său nepot Ţurcanu Eugen care avea atunci vârsta de 14-15 ani..."

Iată deci, unde este punctul de plecare al Satanei!

Gogomăniile ticluite de Securitate despre "fructuoasa activitate legionară" a lui Ţurcanu după 23 august 1944 şi până în anul 1946 nu sunt decât scorneli pe care aceşti diavoli le-au regizat şi pararegizat de zeci de ori. În tot atâtea variante, ca cel puţin una să se potrivească.

NKVD-ul a pus la cale zdrobirea tineretului legionar cu mult înainte de terminarea războiului. Metoda folosită a fost cea a DEMASCĂRILOR, metodă înscrisă pe primul loc în palmaresul serviciilor secrete comuniste. În final, toate persoanele care ştiau unde duc firele mişeliei trebuiau să dispară. Aşa a dispărut Bogdanovici, omorât de către Ţurcanu la închisoarea Piteşti. În continuare Ţurcanu a fost condamnat la moarte şi executat.

Zvonurile că Ţurcanu n-ar fi fost executat aparţin tot Securităţii. Cert este că acest Eugen Ţurcanu , această "ruşine a speciei umane", a dispărut definitiv de pe firmament după procesul "ŢURCANIADEI" din noiembrie 1954.

(Octavian Voinea, Masacrarea studențimii române în închisorile de la Pitești, Gherla și Aiud, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica, Editura Majadahonda, București, 1996, pp. 54-58)

Distracţiile lui Ţurcanu la Piteşti erau pe măsura circumstanţelor. Victima era aşezată cu faţa în jos - de preferinţă lângă colţul unui pat suprapus. Peste cel culcat se întindea a doua victima, apoi altul şi tot altul, iar la urmă de tot se urcau, sărind de la înălţimea patului de la etaj, "reeducaţii".

Cel care era în contact direct cu cimentul n-avea nici un fel de amortizare. Când se observa că-i aproape mort, întregul morman de oameni se surpa. Cel de dedesubt rămânea, pur şi simplu lat, fără simţire. Uneori nici celui de al doilea sau chiar celui de al treilea nu le era prea bine.

Scularea din poziţia aceasta se făcea prin lovituri de bâtă. Era peste putinţă să te poţi ridica dintr-o dată. Mai întâi a trebuit să-mi îndoi cu mare greutate un picior, apoi să-l aduc pe celălalt. Astfel, sub grele lovituri date de Ţurcanu, ne ridicam in picioare.

O altă "distracţie" era băgarea noastră, a "bandiţilor", sub prici de câte ori "reeducaţii" citeau din lecturile comuniste. Ziceau ei că "bandiţii " nu au voie să guste din "fagurele de miere" al învăţăturii marxiste. Când venea la rând acest program Ţurcanu sau înlocuitorul său striga:

- Sub prici bandiţilor !

Fără nici o întârziere trebuia să fii sub prici, că altfel te alegeai cu multe lovituri de bâtă pe unde se nimerea.

Dintre toate victimele acelei perioade, eu am fost cel mai neîndemânatic şi molâu la intrarea şi ieşirea de sub prici şi de fiecare dată am primit multe lovituri, aproape egale cu o bătaie.

(Octavian Voinea, Masacrarea studențimii române în închisorile de la Pitești, Gherla și Aiud, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica, Editura Majadahonda, București, 1996, pp. 62-63)

- Sub pieptul păros, puţin dezvelit, al lui Țurcanu parcă băteau două inimi în contratimp. Una de fiară feroce şi alta de mişel fără margini.

Îşi ţinea discursul urlând şi privind direct la mine. Simţeam pârjolul otrăvit al acestui suflet negru care i-a înspăimântat pe toţi. Dumnezeu mi-a trimis mie harul Său, desfricoşându-mă. De glasul său cutremurător nu simţeam nicio înfiorare.

- Ce, măi bandiţilor, voi români?! Cine, mă, Mironovici1? Cantacuzino2?! Ce-i , mă, cu Nicolina, cu flacăra revoluţiei anticomuniste? Veţi muri când vreau eu. Încet, cu linguriţa! Să vină Horia Sima să-şi vadă eroii! Să vină el , să-i dau şi lui o sfântă împărtăşanie3!

Nici unul nu va scăpa de aici nereeducat. Aşa am hotărât eu! Nu voi lăsa pe nici un bandit să înşele clasa muncitoare.

Dacă asta nu înţelegeţi de bunăvoie, o veţi face de frica morţii. Nu puteţi rezista.

De mâinile mele ai să mori, banditule!

Privirea lui Țurcanu era aţintită direct asupra mea, dar Dumnezeu mi-a dat un asemenea curaj, că îl dominam. Eram sigur că nu va sări la mine să mă ia la palme. Aşa a fost.

- Eu fac cum vreau eu, nu cum vreţi voi. Ce zici, măi banditule?

Tot mie mi se adresa. Eu tăceam privindu-l ţintă. Nici dispreţuitor, nici sever, nici răzbunător. Îl priveam pur şi simplu.

- Ce zici, Voinea Octavian, poate cineva să-mi reziste?

Voinea Octavian stătea pe patul de sus în poziţie de tortură şi părea a fi cel mai zdrobit din toată camera.

- Nu cred că poate cineva să vă reziste dumneavoastră, domnule Țurcanu, pentru că aveţi o metodă mult mai bună decât Securitatea.

- Ai auzit, mă? Din nou şi-a mutat privirea spre mine.

- Nici pentru el, pentru Voinea Octavian, "reeducarea" n-a ajuns la capăt, dar îl mai las să se refacă.

Doamne, Dumnezeule! Numai cine n-a cunoscut închisoarea Piteşti şi n-a trecut prin camera "4 spital" ca să-l cunoască pe Țurcanu şi pe acoliţii săi dezumanizaţi, numai acela poate să spună că ar fi putut ca să reziste. În rest, nimeni. Absolut nimeni. Nici unul din cei care au gustat această ciorbă amară nu va spune că se poate rezista.

- Şi -continuă Țurcanu, căci se vedea că are poftă să se prezinte şi să ne arate ce-i poate capul:

- Dacă Hristos ar fi trecut prin mâinile acestea, nu mai ajungea nici el pe cruce. N-ar fi înviat. N-ar fi fost creştinism, această mare minciună şi toată lumea ar fi trăit în linişte!4

- Eu sunt Turcanu! Primul şi ultimul. Nu s-a născut un altul care să-mi ia locul. Pe mine nu mă poate nimeni minţi, aşa cum vă mint pe proştii ca voi. Eu sunt adevărata evanghelie! Eu o scriu acum. Am pe ce o scrie - pe stârvurile voastre. Ce scriu eu e lucru adevărat, nu basme de adormit copiii.

Proştilor, Horia Sima își pune la încercare adepţii să vadă cât pot să reziste reeducării.5 Deci, să vină el, să vină acum ca să-şi vadă eroii!Treziţi-vă, bandiţilor, nu mai avem timp de pierdut!6

Zicând acestea a ieşit pe uşă şi ne-a lăsat pe mâna celorlalţi călăi, de dânsul creaţi, după chipul şi asemănarea lui. Toţi erau roboţi cu fantezie şi multă iniţiativă spre cumplitate. În fiecare clipă erau gata să-şi întreacă "maestrul". Cu toate acestea marile mişelii le lăsau pe seama lui Țurcanu, ca să nu-l supere sau să fie bănuiţi că îşi însuşesc rezultatele negrelor sale trudiri.

(Mărturia lui Tache Rodaș - Mărturii din iadul temnițelor comuniste, Ediție îngrijită de Gheorghe Andreica)

 


1. Este vorba de avocatul Radu Mironovici, unul din fondatorii Mișcării Legionare.

2. Este vorba despre Gheorghe Cantacuzino (Grănicerul), o altă personalitate marcantă a Mișcării Legionare.

3. Aici Țurcanu face aluzie la ingerarea forțată cu materii fecale, de care au avut parte unii deținuți în marile sărbători creștine, în așa numitele ”liturghii negre”, defapt adevărate episoade de satanism.

4. Cititorul poate să constate singur gradul de demonizare al lui Țurcanu. Satanizat până în măduva oaselor, se credea pe sine un fel de "mesia", că el ar fi noul "Alfa şi Omega".

5. Strategie de a produce dezbinare în rândul studenților, mare parte din ei fiind membri ai Frățiilor de Cruce, organizație din cadrul Mișcării Legionare.

6. Acest ”nu mai avem timp de pierdut”, arată că Țurcanu urmărea o implementare cât mai rapidă a acțiunii de reeducare. Defapt el considera că deținuții care nu vor să se reeduce sunt vinovați de timpul pe care el îl petrece în închisoare, atâta timp cât Securitatea promisese reeducaților încă de la Suceava că dacă toți studenții se vor reeduca, atunci vor fi eliberați. De aceea zelul său era inepuizabil, urmărind să ”scurteze” durata propriei pedepse prin îndeplinirea ”target-ului” promis de Securitate. Însă Țurcanu nu era un oportunist precum a fost Alexandru Bogdanovici, de aceea nu a participat la acțiunea de reeducare doar pentru a se elibera. Aderența sa față de ideologia comunistă a fost totală și de aceea a urmat orbește toate ordinele mai marilor Securității, sperând că odată cu eliberarea va fi ”răsplătit” cu o funcție importantă.

Astfel intrăm încet în luna decembrie şi iată-ne ajunşi în ziua de Sf. Nicolae (6 decembrie 1950). Când -brusc- se deschide uşa şi în cadrul ei , înfiorător, Țurcanu.

-Unde-i Vişovan? urlase din toate puterile.

-Treci acolo! Îmi arătase un loc în partea opusă a camerei, după care citise de pe listă mai multe nume.

-Acolo, bandiţilor! O să vă arăt eu vouă, legionarilor!

Apoi adresându-se numai mie strigă:

- Pentru tine, Vişovane, am ceva deosebit.

La un semnal al lui Ţurcanu sărise asupra noastră o parte din cei ce erau cu noi în cameră, dar nu-i bănuisem.

Au urmat lovituri de bocanci, bâte, etc...

Căzut la pământ, nu simţeam durerea loviturilor, căci îmi îngheţase sângele în vine la ameninţarea deosebită cu care m-a avertizat Ţurcanu.

Eu care trecusem prin atâtea şi atâtea metode şi acum urma acel deosebit...

Nu mai ştiu când au încetat bătăile. Nu mai ştiu ce comitet s-a format... Am simţit doar că mi se prăbuşise mintea şi sufletul, iar încercarea de a spune “Tatăl nostru” în gând mi s-a blocat la “Fie voia Ta...” şi n-am mai putut să continui.

Mă simţeam pierdut. Simţeam că nu mai am controlul gândurilor mele.

O pată neagră se aşezase peste tot.

În mine nu rămăsese decât acea groaznică aşteptare de clipă cu clipă a unei şi mai groaznice torturi -pe care nu mi-o puteam imagina- promisă de Ţurcanu.

Doamne, de ce m-ai părăsit?

Era întrebarea mea pe care o simţeam hăuind spre infinit de unde nu primeam nici un răspuns.

Ce anume o fi aflat Ţurcanu despre mine ca să vină cu o asemenea groaznică ameninţare...?

Am aflat mai târziu că cel puţin unul din vitejii din camera cu Ionică Curăscu -care s-a lăudat c-ar fi murit cu oamenii lui Ţurcanu de gât- i-a spus tot, tot ce am vorbit în camera respectivă.

Culmea ironiei a fost că doar la trei săptămâni după ce eu i-am dezvăluit slăbiciunile mele, marele erou ajunsese şef de comitet de reeducare.

(Aurel Vișovan - Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?, Vol. I, pag. 43-44)

Pe parcurs s-a ajuns la o nebunie colectivă, cu forme tot mai groteşti. Iată o scenă:

Ţurcanu se află în faţa unui grup de multă vreme îngrozit şi desfigurat sufleteşte şi toţi tremură electrizaţi, posedaţi, îngroziţi. Nimeni nu îndrăzneşte să gândească decât “pe linia Ţurcanu”. Mulţi se întrec în a-i face pe plac. El însă este imperturbabil, ca un zeu al nimicirii şi al morţii. Privirea lui e înfiorătoare, pumnul lui e greu, prezenţa lui îngrozeşte, numele lui obsedează.

Ţurcanu se pare că are ceva nou de făcut. În cameră e linişte de mormânt. Toată lumea aşteaptă cu groază iar cei care râd, de fapt rânjesc.

- Dezbrăcarea! ordonă el unuia. Tu eşti Fecioara Preacurată iar tu (şi arătă spre altul) eşti preasfântul Iosif. Vom demonstra acum cum s-a putut zămisli Fiul lui Dumnezeu, dracu să-l ia, dintr-o Fecioară rămasă de-a pururi Fecioară. Deci, fă, Marie, pune fundul la bătaie ……………

Să fim iertaţi de limbaj şi de faptul că descriem o astfel de oroare şi blasfemie. O facem cu groază şi durere, dar convinşi că lumea are nevoie de acest şoc pentru a se putea trezi. O lume ea însăşi alienată are nevoie de astfel de grozăvii pentru a putea să fie impresionată şi să devină astfel conştientă de prăpastia în care alunecă. Ceea ce a ordonat Ţurcanu s-a realizat. Da, domnilor, simţurile acelor oameni funcţionau la impulsurile poruncite de Ţurcanu, prin groaza intensă ce se exercita în victime. Este procesul răsturnat, denaturat al înaltelor trăiri duhovniceşti în care omul îşi poate domina simţurile şi instinctele supuse unor grele încercări, aşa cum au făcut-o sfinţii şi martirii. Noi înşine am putut constata pe viu, în tragica noastră experienţă, faţa şi reversul acestui proces lăuntric.

În timp ce se executa public acest act imbecil şi pervers, la un semn al lui Ţurcanu asistenţa a izbucnit în scandal, râs, huiduieli şi batjocoriri ale lucrurilor sfinte. Oamenii aceia aveau privirile pierdute, instabile, de şerpi în atac, de fiare încolţite de moarte, de nebuni ori de demoni. Expresia feţelor era înspăimântătoare. Gesturile erau agitate, dezarticulate, deşuchiate. Toţi erau obligaţi să aplaude dar nu toţi o făceau în acelaşi stil, căci fiecare ajunsese la o anumită rezistenţă sau decădere. Fantezia a început să lucreze febril şi s-au batjocorit treptat şi alte scene sfinte ale creştinismului: Fuga în Egipt, Predica de pe munte, Apostolii, Iisus şi Maria Magdalena, Paştele etc.

Prin aceasta se urmărea distrugerea credinţei, ultimul bastion al rezistenţei umane asaltate de forţele întunericului.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii