vezi galerie foto (7 foto)
Radu (Demetrescu) Gyr
  • 02 Martie 1905
  • Câmpulung, Argeș
  • poet
  • 20 ani
  • Tismana, Miercurea Ciuc, Târgu Jiu, Jilava, Aiud
  • 29 Aprilie 1975
    • Stele pentru leagăn
    • Ultimele poeme
    • Calendaru meu
    • Calendarul meu
    • Balade
    • Sângele temniței. Stigmate
    • Anotimpul umbrelor
    • Pragul de piatră
    • Crucea din stepă. Poeme de răsboiu

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Titlul de mai sus nu este o preţiozitate, o exagerare, menită să atragă atenţia unor avizaţi sau necunoscători.

Este o certitudine constatată nu numai de mine, ci şi de mulţimea deţinuţilor politici anticomunişti care s-au învrednicit, mulţi fără voia lor, să ducă crucea unui neam obidit timp de aproape jumătate de veac. Este o certitudine pentru oamenii peste care a căzut piatra de moară a proceselor, pe cât de nedrepte şi viclene, pe atât de inumane şi groaznice. Montate măiestrit de cei de altă lege au avut ca scop destrămarea a tot ce a avut spiritualitatea românească mai reprezentativ.

Încercările de rezistenţă au avut o eficacitate scăzută pentru că organul de opresiune era foarte bine organizat; aveau consilierii N.K.V.D.-ului care au mai distrus un popor, ştiau exact cum trebuie procedat şi suficiente cozi de topor locale iute, vândute ocupantului.

Puşcăriile au confirmat faptul că firea omenească, oricât de călită ar fi fost, când este supusă unor încercări la care nu se mai poate rezista se frânge şi moare dacă nu are un fir de speranţă de care să se agate, un suflu de viaţă cât de firav pe care să se sprijine. Acea infimă rază de nădejde este un izvor născător de energii nebănuite care se transformă într-un fluviu ce depăşeşte zăgazurile de teroare şi frică.

Salvarea a fost, prin excelenţă, minunata poezie a lui Radu Gyr. Temniţa Aiudului şi nu numai ea, au purtat în tenebrele lor nebănuite valori de spiritualitate, talente viguroase strivite de ură, de foame şi frig, de chinuri apocaliptice la a căror descriere ar lua foc chiar hârtia. Şi tocmai în această mlaştină a deznădejdii, colacul de salvare a fost poezia lui Gyr, condamnatul la moarte apoi la muncă silnică pe viaţă. „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane" a fost considerată de politruci poezie manifest şi poetul a fost tratat ca atare.

Lansarea la Craiova a volumului de poezii „Sângele temniţei" a prilejuit auditoriului audierea unui expozeu ţinut de poetul Mircea Nicolau şi el ispăşitor a unei condamnări de peste 20 ani de muncă silnică, din care îmi permit să redau câteva fragmente.

„Omul Gyr era o făptură firavă, delicată. Un visător care se emoţiona în faţa unei frunze căzute, a unui firicel de iarbă ivit cine ştie cum între două lespezi de piatră...”

Radu Gyr n-a fost un luptător pe baricade; arma lui, în faţa căreia se poate rezista, a fost poezia, teribila armă care deschide ceruri pentru obidiţi, iar pentru duşmani foc mistuitor...

Sufletul lui era un vulcan în erupţie. Versurile lui, balsam pe răni sângerânde şi săgeţi neiertătoare pentru duşmanii ţării.

Eleganţa lor s-a născut din suferinţă, iar puterea de penetraţie din uriaşul talent şi sensibilitatea cu care-l înzestrase Dumnezeu. Sensibilitatea crescută în focul unei tinereţi entuziaste, pregătită pentru mari transformări, dar urmărită mereu de ura contemporană care n-a înţeles, mai bine zis n-a vrut să înţeleagă, măreţia idealului legionar, sau a înţeles şi frica de cele ce-i aşteptau i-a unit, ştiind că biruinţa Mişcării însemna sfârşitul corupţiei din sferele puterii politice cele mai înalte în frunte cu Carol al II-lea.

Perfecţiunea şi frumuseţea poeziilor lui Gyr, de comparat, doar, poate, cu versul eminescian în câteva ipostaze, se datorau, pe lângă talentul cu care a venit pe lume şi culturii sale deosebite.

Anii de studenţie au fost dominaţi de filozofia creştină prin titanii ce o reprezentau, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Ţuţea etc..., cu care a fost camarad de crez şi generaţie.

Poezia lui Gyr a fost pumnul de fier ce a izbit în buza obraznică a imposturii vremii, a tendinţelor vădite de a minimaliza creaţia valorică, nu numai a lui Gyr, dar şi a tuturor celor care ridicaseră steagul dreptăţii româneşti.

Puteau să îngăduie hoardele tăvălugului roşu şi ciracii lor pe cei care îndrăzneau să le stea în cale? Puteau să admită, cei îngălaţi până la saturaţie cu doctrină duşmănoasă împotriva credinţei în Dumnezeu, ca tineretul entuziast şi credincios să le fie stavilă?

Curajul vârstei, idealurile înalte puse în slujba Mişcării Legionare au trezit duşmănia celor puşi pe căpătuială în ţara săracă.

N-au putut să ne ierte. Au îmbulzit puşcăriile cu floarea tineretului studenţesc care călit în cuibul legionar a trecut sub crucea grea a neamului îngenuncheat; şi iată cum în vălmăşagul ciclopic se ridică pârghia de rezistenţă viguroasă şi de neînfrânt, poezia lui Radu Gyr.

Cine era făuritorul acelor petarde de flăcări, care prin lumina lor au ridicat la luptă o generaţie de tineri, într-un timp atât de scurt, şi mai ales într-o vreme când se simţea nevoia unei transformări radicale în gândirea şi mentalitatea zilei.

Cine putea să scrie:

Sfântă tinereţe legionară

Cu piept călit de fier şi sufletul de crin

acel... iureş neînfricat de primăvară

cu fruntea ca un iezer carpatin... "

Seceta morală şi economică ridica nori negri la orizontul ţării în anii 1930-37.

El! Acest firav, cu suflet de stâncă şi vifor, acest delicat tânăr, în al cărui condei se vărsase toată bogăţia plaiurilor româneşti cu toată prospeţimea şi neasemănata lor frumuseţe.

El care purta în cap mii şi mii de versuri repetate încontinuu ca să nu se uite, cum de altfel procedam toţi în acelaşi scop, fiecare fiind o ţandăra de adevăr, ori un pocal de ambrozie pentru robii beznelor, negrelor şi izolărilor fără termen şi margine din jumătatea de secol de îngenunchere naţională. Căci, dacă noi, cei ferecaţi în lanţuri şi ziduri pentru un crez am supravieţuit, numai Dumnezeu ştie cum, celor rămaşi în marea temniţă ale cărei ziduri erau graniţele unei ţări ciuntite, cei rămaşi în aşa-zisa libertate le-a fost mai mică suferinţa? Le-a fost mai dulce chinul?

Poate cineva să măsoare cantitatea de lacrimi ce s-au vărsat din ochii mamelor, ai fiilor şi fiicelor celor întemniţaţi, al cărui număr nici nu se cunoaşte.

Poate cineva, ori cine ar fi, să pătrundă în adâncul amărăciunii celor rămaşi fără părinţi, fără adăpost, azvârliţi în stradă în care mila creştină era „Ajutor legionar" şi tratat ca atare.

Nu-l văd pe acest „cineva" fiindcă suferinţa nu se poate măsura, iar jalea nu are o margine, timp ori spaţiu.

Dar iată cum spuneam mai înainte, firicelul de nădejde irupe şi creşte, metafora de foc şi petalele lui Gyr, bandajează răni şi usucă lacrimi, încălzeşte şi catifelează lanţuri şi cătuşe:

Temniţă, temniţă, turbată căţea

Cum ţi-ar da foc inima mea.

Viaţă, viaţă de-afară zăludă

Cum joci în somnul meu paparudă..."

Cum de n-a murit în iadul Aiudului Radu Gyr? Cum de n-au murit cei care ani de nopţi am văzut iar soarele?

Răspunsul îl dă el în „Rugăciunea din celulă":

,,Doamne păzeşte-mă, Doamne ai milă!

Sunt ca o scorbură veche-ntr-un tei

în noaptea mea şi-a lăsat amintirea prăsită

Toate năpârcile ei!"

Se pot umple mii şi mii de pagini cu exemple care de care mai luminoase, ori mai sumbre din care se vede de ce n-a murit poetul, de ce n-am murit noi, purtătorii de lanţuri şi cătuşe.

Miracolul, pentru că miracol a fost, pe care temnicerii şi mai marii lor nu l-au putut pricepe sau înţelege, nici nu aveau cum, era altă plămadă, altă frământătură.

RUGĂCIUNEA, Comunicarea cu Dumnezeu, a fost secretul salvării noastre. Lângă rugăciune, lumina poeziei lui Gyr a fost liantul care a legat inimă de inimă, suflet de suflet, cu zalele lanţurilor care ne rodeau gleznele. Versul lui se trăia. Era pentru noi, haină şi hrană, apă şi căldură.

Dacă amărâtul de trup în care abia mai licărea un strop de viaţă, prin cine ştie ce minune se mulţumea cu o cană de apă, încălzită vara şi îngheţată iarna - i se spunea „ceai" - şi cu 100 de grame de pâine, se trăia, căci belşugul hranei fiinţei interioare era în noi uriaş.

Nu se reuşea întotdeauna, era şi periculos, să se scrie pe o bucăţică de săpun, cine ştie ce, dar o strofă două ne lumina ziua, ne încălzea noaptea, ne umplea gamela. Eram bogaţi.

În vremea aceasta, el topit de foame, ros de boală, înconjurat de ură, scria. Scria în cap, în capul pleşuv înainte de vreme, izbit de pereţi, de frig, de mizerie. Memoria lui Radu Gyr? N-am termen de comparaţie. Fremăta celularul şi Zarea de ceea ce Dumnezeu îi dăruise din belşug. Hrană pentru suflete strivite, hrană pentru minţi secătuite de lipsa de informaţie, de posibilitatea de a fi de folos. Doamne! Ce personalităţi de cultură putrezeau acolo! Binecuvântatul calorifer era firul de telefon, care lega celulă de celulă, om de om. Era un zumzet ca de stup. Afară de cazul când un nou venit de afară aducea veşti. Se bătea „K" ceea ce însemna eliberarea liniei şi atunci cu sufletul la gură se asculta fiecare cuvânt.

Scară la cer a fost ţeava caloriferului, pe care circula şuvoiul poetic, ce întrema şi întărea speranţele obidiţilor veacului.

Punte salvatoare peste prăpăstii, care a salvat vieţi, a vindecat răni. Cum să-ţi mai fie foame sau frig când sub frunte se instala lumina:

Pe-o sprânceană de lumină

Lângă-o lacrimă de rai

Verdea culme carpatină

Rotunjeşte dulce plai..."

(Din balada unui plai de munte) şi plecam pe vechile culmi carpatine, însoţiţi de Iancu Jianu, de ciobanii Mioriţei, de „clopotarul din stele", de „iconarul de lângă rai" şi de mulţimea de eroi din baladele sale.

Părăseam celula, fugeam din iad şi ne retrăgeam acolo, sus, unde aripile sufletului se desfăşurau în voie, în libertate, în toată măreţia lor. Aceasta a fost opera lui Gyr, pentru cei mai mulţi dintre noi. Răsfoiesc acum, cu un nod în gât şi cu o încântare ce nu poate fi înţeleasă în adâncimea ei decât de cei ce au trăit-o, cartea lui.

Cartea lui! Pe care a visat-o acolo, elegantă, curată, sfântă.

Îmi limpezesc sufletul cu versurile nemuritoarelor balade, pe care şi eu le-am purtat în cap, multe au fugit în uitare, dar le descopăr cu adânca emoţie cu care le furam prin morse, cu aceeaşi tresărire de bucurie cerească, cu care zgâriam pe bucăţica de săpun, tremurând de frică.

Câţi dintre tinerii care se dezvoltă acum în libertate se întâlnesc cu aceste perle? Câţi le caută? Sunt pentru ei. Pentru cei de mâine. La ei s-a gândit poetul martir când le-a dat viaţă sângerând.

Dacă tinerii României şi - care s-au dovedit că pot fi eroi - l-ar căuta şi l-ar găsi pe Radu Gyr ar avea bucuria şi surprinderea, că au dat de un izvor de frumuseţi nebănuite, ar deveni mai buni, mai frumoşi, mai patrioţi.

Acum, când pe toate drumurile se varsă lăturile unui limbaj de care îţi e ruşine să te apropii, când în paginile unor publicaţii abundă tot ce e mai imund şi în afara firii, scurse din condeie ce se cred valoroase, ce să facă sufletul unui tânăr, dornic de frumos?

Caută, tinere, şi găseşte, nu-i greu, izvorul dătător de sănătate spirituală de care ai nevoie!

Curge din belşug în poezia lui Radu Gyr, potoleşte setea de frumos! Pluteşte în ea duhul creştin, patriotismul neamului nostru de care trebuie să fii mândru. E spălat cu sânge, cu durere, cu râuri de lacrimi.

(Ilie Tudor - De sub tăvălug, Ediția a III-a, Editura MJM, Constanța, 2010, pp. 124-129)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii