vezi galerie foto (7 foto)
Radu (Demetrescu) Gyr
  • 02 Martie 1905
  • Câmpulung, Argeș
  • poet
  • 20 ani
  • Tismana, Miercurea Ciuc, Târgu Jiu, Jilava, Aiud
  • 29 Aprilie 1975
    • Stele pentru leagăn
    • Ultimele poeme
    • Calendaru meu
    • Calendarul meu
    • Balade
    • Sângele temniței. Stigmate
    • Anotimpul umbrelor
    • Pragul de piatră
    • Crucea din stepă. Poeme de răsboiu

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

După o lună sau două, sau trei - timpul nu mai avea pentru noi nici o valoare - în ușa celulei apare colonelul Koller, care ne spune:

- Faceți-vă bagajul! (...)

Suntem conduși pe latura opusă și opriți în fața unei celule, colonelul privindu-ne misterios.

- Intrați toți aici!

Ușa se deschide și stupoare: pe cele două rogojini, întinși, nemișcați, două schelete: Radu Gyr și Radu Mironovici.

Ușa s-a închis imediat ce-am intrat. Radu Gyr, cu ochii scânteietori, a exclamat:

- Ha-ha-ha, au venit caloriferele. Aici sunt cei doi Razi ( adică Radu G. și Radu M.). (...)

Radu Gyr, totdeauna gata pentru umor, întreabă:

- Acum să dăm cărțile pe față. Care din noi șase este turnător? Eu, bădia Radu și Gabriel, numai noi ne cunoaștem. Deci unul din noi trei este turnător!

- Sunt sigur cine este!, răspund și tac o clipă. Dvs. sunteți, domnule Gyr!

- În orice caz, Gabi, sunt sigur că te-au adus pentru că știau că ne este dor la amândoi, unul de altul. Deocamdată, parcă s-a mai încălzit celula. Șase calorifere. De v-ar lăsa mai mult, că am înlemnit de frig. (...)

Starea noastră de spirit s-a schimbat brusc, privind acest om care era numai oase și piele, debordând de voioșie și de umor. Desigur, intenția lui a fost să ne schimbe amărăciunea noastră și a reușit.

- Hai acuma să ne ocupăm puțin de programul administrativ. Pe mine vă rog să mă lăsați să mă culc lângă ușă, ca să fiu mai aproape de tinetă. (...) Când mă duc la tinetă, trebuie să fiu sprijinit de cineva. (...) Se întâmplă și să leșin din cauza prolapsului, care a început să se gangreneze. Uite-așa e de mare (Și ne arată o lungime de 4-5 cm). Am dureri mari, pe care nu le mai pot controla. Faceți cu schimbul. În fiecare noapte, câte unul. Cine se-nscrie primul?

- Eu, domnule profesor, în calitate de cunoștință veche! (...)

- Se aprobă! Acum așezați-vă cârpele! Pe urmă vă spun niște poezii. Aveți vreo preferință?

- Ceva inedit de Radu Gyr.

- Bine! Dar să nu le învățați pe dinafară să le răspândiți, că eu cred că d-aia v-au adus aici, să vă învăț poezii de Radu Gyr. Au zis că-mi fac proces pentru Iisus. Le-am spus că pentru Iisus vreau să-mi facă proces. O știți?

- Nu o știm că nu prea am stat la Aiud. Cum ne-au adus de la Suceava, după câteva luni, ne-au expediat la mină.

- V-o spun, dar după stingere, ca să fim singuri. Atunci nu ne mai deranjează nimeni. Să vă spun întâmplarea așa cum a fost, cu toate că avem microfoane aeriene.

Timpul până la stingere începea să ni se pară lung.

Radu Mironovici, tăcut și liniștit, își rotea fără contenire ochii peste noi, părând mereu că vrea să spună ceva. Tocmai când se pregătea să ne comunice ordinea pe care o stabilise în tăcere, auzim talanga. într-o clipă am fost toți la rogojină și după 2-3 minute lumina s-a stins. Era pe vremea când se stingeau realmente luminile noaptea, cu toate că nu întotdeauna.

- Gata?, întrebă Radu Gyr.

- Gata!, răspundem toți în cor.

Imediat s-a deschis vizeta și glasul gardianului a sunat nu prea convingător:

- Să n-aud o vorbă!

După un timp de tăcere, glasul lui Radu Gyr, în tonul celei mai autentice povestiri:

Ast-noapte, Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist, ce înalt era Crist!
Luna-a intrat după El în celulă
Și-l făcea mai înalt și mai trist.

(...)

A urmat o liniște totală egală cu aceea în care ne spuneam în fiecare seară ”Tatăl nostru”, sub pătură. Apoi s-a deschis ușița și din nou gardianul:

- Acuma gata! Culcați-vă că mai vin în control!

Și s-a făcut liniște. (...)

După un timp mă scoală mâna lui Radu Gyr, mângâindu-mi obrajii:

- Gaby! Mă duci? Încet cu lanțurile să nu-i sculăm!

Din locul lui Radu Gyr până la tineta W.C. era un pas mic. Culcat, o putea atinge cu mâna. Tineta am așezat-o în ușa al cărei toc avea o lățime de circa 40 cm. L-am apucat de un braț să-l ajut să se ridice. M-am înfiorat! Apucasem un os complet descărnat. Am ridicat capacul tinetei și după ce l-am așezat, mi-a spus în șoaptă:

- Stai cu spatele! Dar stai lângă mine, nu te depărta!

Am stat un timp nedumerit, pentru că nu auzeam nici unul din zgomotele specifice unei astfel de împrejurări. Voiam să întorc discret capul, dar m-am abținut, pentru ca după puțin să aud un zgomot puternic. Radu Gyr leșinase. Căzut pe una din laturile tocului ușii, o lovise cu capul. Îl apuc de sub brațe, după ce mai întâi îi apucasem capul spre pieptul meu, și-l îndrept pe tinetă.

Îl aud spunându-mi încet:

- Stai așa! Numai puțin stai așa!

I-am simțit măinile mișcându-se leneș.

- Stai așa!

A tot mișcat mâinile în mod bizar. Le-a dus la spate, le-a dus înainte parcă și-n jos și iar în sus și iar mi-a spus:

- Stai așa să nu te miști și să nu te întorci. Numai puțin.

Reținusem din ”Iisus în celulă” două versuri, pe care le repetam:

Eram în celulă și era lună,

Numai Iisus nu era nicăieri...

- Poți să mă ridici? Ridică-mă încet! Trage-mă puțin înainte să fac un pas și ține-mă de spate.

Oftează încet încercând să-și ascundă durerea.

- Ah! Prolapsul ăsta! De câte ori încerc să-l bag înăuntru cu degetul, pățesc așa.

Săracu bădia Radu! Uite-așa, aproape în fiecare noapte. Du-mă încet la loc, să nu se audă lanțurile că-i trezim. (...)

A doua zi dimineața, oarecare voioșie. Mai ales umorul lui Radu Gyr era debordant.

- Astăzi vă spun poezii, dar nu de Radu Gyr. Alegeți altul. Dacă nu alegeți voi, aleg eu.

După terci, până la masa de la amiază, Radu Gyr, începând cu Ion Pilat, Aron Cotruș, Coșbuc, Macedonski și sfârșind cu Cocteau, Baudelaire și Georg Trakl, ne-a recitat cu o uluitoare ușurință, peste 30-40 de poezii.

În pauze ne mai spunea câte o anecdotă. De la tonul grav sau intonațiile melodioase ale poeziilor, până la anecdotele uneori banale, Radu Gyr era egal. Spiritul lui era atât de viu, energia lui lăuntrică atât de covârșitoare, încât pentru noi toți reprezenta un miracol. Nu discuta despre suferințele lui decât atunci când îl depășeau și numai pentru a se scuza. La insistențele lui Radu Mironovici l-am rugat să-și dezvelească un braț. Era efectiv numai pielea și osul. Apucând cu degetele pielea brațului, a tras-o în sus. Era uscată. A rămas ridicată ca o bucățică de hârtie.

- Piele de șarpe, ne spune. Dar de șarpe mort.

- Nu vă dau nici o medicație?

- Nu le cer nimic, că măgarii ăștia nu-mi dau nimic! A venit într-o zi colonelul și m-a întrebat: ”N-ai murit încă?” A ieșit de câteva ori la raport bădia. Vin câte doi-trei, ascultă, nu spun nici da nici ba, închid ușa și pleacă. Într-o zi a venit un colonel mai înzorzonat, cred că era de la București, că avea lângă el tot ”statul major” al penitenciarului. (...) Colonelul ăsta de la București m-a privit lung și mi-a spus:

- Ne urăști, Rdu Gyr!

- Le-am răspuns cu capul rezemat de zid, așa cum mă vezi acum: Nu vă urăsc, dar vă disprețuiesc. Dar așa ca într-o convorbire prietenească.

- Ești bolnav?

- Întrebați medicul, nu mă întrebați pe mine.

- Dar dumneata ce știi că ai?

- Am multe. Un prolaps rectal cu organul gangrenat, hemofilie, hepatită, cardiac, circulație, dinții-mi cad, orbesc, infiltrat pulmonar T.B.C.

- Și când ai de gând să dai în primire?

- Asta numai Dumnezeu știe!

Și au plecat. M-am așteptat totuși ca după vizita asta, a unui măgar de la București, să-mi dea aspirină. Nimic! Dar să lăsăm fleacurile astea. Hai să vă spun niște poezii sau amintiri. Ce preferați?

- Și una și alta.

- Nu fiți lacomi! Ori una ori alta. Să-l luăm în primire pe Eminescu.

Ne-a recitat din Eminescu o oră, o oră și jumătate, fără nici o poticnire, fără nici o rezervă asupra unui vers sau unei expresii, curgător, stăpân pe el, stăpân pe vers, dar nu numai pe vers, ci pe conținutul lui, pe filozofia lui. O memorie egală cu a lui încă nu întâlnisem până atunci. Era inepuizabil.

Marcel Pometcu, sfios până atunci, mai tot timpul retras și tăcut, spre surprinderea noastră i-a pus o întrebare:

- Domnule profesor, iertați-mă că vă întreb, care sunt, sau care au fost raporturile dvs. cu evreii?

- Care să fie? Koller, Zeller și Dulberger și alții ca ei, mă chinuiesc. Și eu suport.

- Nu acuma în închisoare! Care au fost raporturile în trecut?

- În trecut am suferit pentru ei. Să să spun o întâmplare. La o manifestație studențească cuzistă, m-am întâlnit cu o coloană în marș. Mergeam liniștit pe trotuar. Mă duceam la Universitate sau la Universul Literar, nu mai țin bine minte. Văd că se desprind doi vlăjgani din coloană și încep să mă lovească. Am reușit să mă desprind și am fugit. Ei după mine. M-am ascuns sub scara unui bloc și m-au găsit. Am voit să le dau explicații. Nu puteam! Nu mă slăbeau! Le-am spus că sunt Radu Gyr. Abia atunci a început cotonogeala serioasă, că - ziceau - fiind evreu, cum mă arăta nasul, mă dau drept Radu Gyr ca să scap. Așa că am suferit pentru ei.

- E adevărat, domnule profesor? Așa înțelegeau cuziștii să rezolve problema evreilor din economia românească?

- Altfel cu evreii am avut raporturi bune.

Pe cel care trebuia să-l atac îl atacam, cum atacam și pe Vasile Damaschin, care nu era evreu, dar care spunea uneori multe prostii. Dar nu cu pistolul. Cu plaivasul. Pe cel care trebuia să-l iubesc, îl iubeam. Nu-l înghițeam pe Hertz, pentru literatura pornografică pe care o răspândea în rândurile tineretului prin foiletoane, fascicole și broșuri.

Povestea asta rezumată aci, a durat o oră. Dar cu atâtea amănunte și cu atâta umor, încât la sfârșitul ei pot spune că eram obosiți de râs. Înginerul Ghiță Brahonschi mi-a pus o dată în închisoare întrebarea: ”Știi care este diferența dintre mine și Radu Gyr? Ce-a trăit el în cinci minute, povestește în 48 de ore. Ce trăiesc eu în 48 de ore, povestesc în cinci minute”.

(Gabriel Bălănescu - Din împărăția morții. Pagini din istoria Gărzii de fier, Ed. Gordian, Timișoara, 1994, pp. 186-189)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii