Avea studii de Teologie şi Istorie la institutele teologice de la Arad, Sibiu şi Caransebeş, dar şi la Universitatea din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul sau Vasile Pârvan.
Aceştia au fost cei care l-au iniţiat pe tânărul Meteş în tainele cercetării istorice. A publicat în periodicele susţinute de marele istoric Iorga şi a fost hirotonit ca preot la Boholt, jud. Hunedoara. După Primul Război Mondial era cunoscut deja în breasla istoricilor, fiind ales membru al Academiei Române şi director al Arhivelor naţionale din Cluj, pe care le-a condus până în 1947. În această perioadă a scris prima sinteză de istoria bisericească a românilor ardeleni. După instalarea regimului comunist a fost marginalizat şi scos din Academia Română, iar în 1950 închis. Abia după eliberare, începând cu 1957, a mai putut publica în periodicele bisericeşti. Pentru activitatea sa ştiinţifică, după 1972 a fost reabilitat parţial, iar în 1977 a trecut la cele veşnice.
(Adrian Nicolae Petcu - Ziarul Lumina)
