Trăim într-un veac agitat, plin de mari prefaceri si fărădelegi. Luminată de dumnezeiestile învătături ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lumea, din beznele în care era, s-a ridicat treptat la cunoasterea adevărului, a binelui, la respectul omului, la un frumos progres moral si spiritual.

A fost mai mult decât o dramă ce s-a întâmplat la Pitesti - un experiment extraordinar, făcut de comunisti si de atei. Lor, acestora din urmă, nu prea le convine să se stie ce s-a petrecut.

Dincolo de acţiunile acelea bestiale trebuie văzut duhul diavolesc ce a condus „reeducarea”. Torturile nesfârşite şi absolute la care erau supuşi deţinuţii au fost aspectul văzut al acestui duh. Spiritul satanic era vizibil şi pe chipurile oamenilor.

Satan prevestise, prin slujitorii lui, un fenomen duhovnicesc. Actul mărturisirii păcatelor poate fi făcut şi în cadru public, aşa cum se făcea în primele veacuri ale creştinismului, in uşa sfintei Biserici.

Comunitatea îşi asuma greşelile şi, ispăşindu-le împreună cu vinovatul, garanta în faţa lui Dumnezeu îndreptarea lui. Această formă de mărturisire a fost oprită de Sfânta Biserică, din cauza unora care au încercat să speculeze greşelile mărturisite public.

Secolul XX a redeschis epoca martiriului şi muceniciei. Prin martiraj se naşte o eră nouă. Toate semnalele date de acest veac reclamau sfinţenia. Printr-o iconomie tainică a istoriei, după o amarnică şi îndelungată rătăcire, prin cumplite dureri, se reîntoarce omenirea la Dumnezeu.

„Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel viclean” (1 Ioan 2,14)

Intr-o seară au fost aduşi din alte camere 40-50 studenti. Am aflat mai târziu că trecuseră prin Piteşti, dar nu realizaseră stadiul de reeducare scontat de Ţurcanu et comp. Au urmat câteva zile de suplicii: bătăi la tălpi, atârnaţi pe răngi sau ţinuţi cu picioarele în sus de alţii, lovituri peste cap, noaptea îmbrăcaţi cu mai multe zeghe, cu rucsacuri pline cu cărămizi şi alergaţi prin camera de 10/6m până la epuizare, când ne prăbuşeam sub lovituri de bâte. Tot timpul eram potopiţi de înjurături şi acuze insultătoare. Acestea se făceau ca să se poată nimici personalitatea fiecăruia dintre noi.

Nimic nu m-a ajutat mai mult in viata ca suferinta. Singura suferinta este suprema catedra de teologie. Sunt sigur ca ingerii erau gelosi pe noi pentru ca ei nu au aceasta suferinta dincolo de firea noastra. Da, pentru ca nu stiai daca traiesti pana maine. Aceasta stare de tensiune extraordinara iti dadea ocazia sa te cunosti cu adevarat pe tine insuti. Nu este vorba de o suferinta. Tendinta lor era exterminarea prin infometare. Zarca e o “inchisoare in inchisoare”, facuta de unguri pentru romani, ca sa-i omoare, unde fara discutie se aplica regimul de exterminare specific fiecarui ins sau fiecarui grup de insi.

Nici un regim din trecut de la noi nu şi-a făcut o mai bună reclamă decât comuniştii, nu a arătat că stă pe adevăr, că e justificat ştiintific, deci că e actual si că ceilalţi sunt depăşiţi, inactuali şi anacronici. Şi nimeni nu s-a înselat pe sine, cum s-au înselat comuniştii. Asta din cauză că erau necredincioşi si că nici un har de sus n-a putut coborî ca să-i lumineze. Erau autonomi şi la singura lumină a minţii lor n-au putut merge bine înainte.

Eram închiși prin vrerea oamenilor și din voia lui Dumnezeu. Dar în închisorile românești s-a creat o situație de concentrare de forțe spirituale, care îi urcau pe cei închiși treptat-treptat spre Dumnezeu.

Oamenii se purificau prin suferință, prin tăria credinței, prin jertfă. Unii au murit în credință. Alții nu au cedat ispitei și s-au înălțat la ceruri ca Sfinți și numai Dumnezeu știe câți sunt Sfinții aceștia.

Rareori putere de distingere şi desemnare a forţelor ce acţionează asupra bieţilor de noi, atât de sigură pe diagnostic ca a lui Mihai Buracu, în “Tăbliţele de săpun de la Itşet-Ip” (Craiova, Editura MJM, 2003). Cele citate în continuare se referă la trăirile tinerilor trecuţi prin reeducări.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii