În vremea când am fost prigoniţi prin închisori, au fost luaţi din partea Banatului deodată treisprezece fraţi şi două surori, între care am fost rânduit şi eu să fiu.
După chinuitoare anchetări la care eram duşi legaţi la ochi şi împinşi din spate, când într-o parte când în alta, ca să ne izbim de pereţi sau să cădem în gol, am fost duşi fiecare în câte o celulă. Eu m-am trezit la Gherla.
Fiind odată repartizat la bucătărie, m-am întâlnit cu fratele Popa Petru din Batiz, care era pus cu împărţitul mâncării pe celular.
Într-o zi am primit ordin să reparăm şi să văruim celularul pe din afară de sus până jos. Astfel că, aşezându-mă într-un coş de fier cu toate cele necesare lucrului, lucram suspendat cu frânghii de pe acoperiş şi purtat într-o parte şi în alta de către alţi deţinuţi, pe suprafaţa din afară a clădirii.
Ajungând odată în dreptul unui geam de la etajul doi sau trei şi uitându-mă pe furiş, poate văd fraţi ostaşi, zăresc înăuntru pe fratele Traian. Nu ştiam că şi el este aici cu noi. N-am spus nimănui nimic, dar când m-am întânit cu fratele Petru i-am şoptit:
- Fratele Traian este în cutare celulă. Când vei duce mâncarea să-i dai de la mine o felie mai groasă de pâine şi zeamă mai multă în castron. Iar el ducându-se a şoptit de afară:
- Petru! Şi dinăuntru a revenit ca un ecou: - Traian!...
În altă zi, pe când eram la această lucrare, zăresc în curte pe fratele Traian scos la „plimbare”. Deşi n-aveam voie să privesc decât drept în faţă uitându-mă pe furiş în jos, tocmai atunci fratele Traian era condus spre intrarea în clădire. Doream să ne mai putem privi o dată. Ce-am putut să fac? Am „scăpat” o lingură de mortar jos, drept lângă el. Atunci a ridicat fratele Traian capul şi ne-am privit. Întâmplarea aceasta n-a scăpat gardianului, care îmbrâncindu-l, ne-a înjurat pe amândoi.
Ne-am mai văzut apoi pe când a trebuit să împărţim împreună acelaşi schelet metalic de „pat” pe sub care curgea apă. În această celulă de pedeapsă am suferit poate cel mai groaznic frig. Dormeam lipiţi unul de celălalt ca să putem rezista.
Când, mai târziu, am primit ordin să demolăm celulele de la subsol cu barosul, ajungând la celula unde am pătimit cu fratele Traian, am spart-o cu atâta sete ca să nu se mai vadă niciodată locul unde ni s-au topit oasele.
Mulţumesc lui Dumnezeu Care ne-a dat putere să stăm drepţi în faţa morţii şi Care ne-a întărit să putem învinge.
Slăvit să fie Domnul!
(Mărturia lui Moise Dancea - In memoriam Traian Dorz. Mărturii la 20 de ani de la trecerea în veșnicie, ediție îngrijită de Corneliu Clop, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, pp. 129-130)
