„Făcutu-mi-s-au lacrimile mele
pâine ziua şi noaptea, când mi se
zicea mie în toate zilele:
Unde este Dumnezeul tău?” (Ps. 41,3)
Este un mare dar de la Dumnezeu ca în viaţă să ai părtăşie cu oamenii cei aleşi ai Lui.
Pe lângă multele daruri primite de la El, în viaţă am fost învrednicit şi de acest minunat dar. Am cunoscut şi am avut trăiri sfinte cu marii duhovnici ai noştri, ca: Părintele Paisie de la Sihla, Părintele Nicodim Măndiţă, Părintele Serafim de la Sâmbăta, Părintele Nicolae Steinhardt şi alţii...
În anii de detenţie petrecuţi la Gherla şi în colonia de muncă de la Periprava-Grind, am întâlnit alte suflete alese puse în slujba lui Dumnezeu, ca: Părintele Dimitrie Blidaru de la Jdioara, Părintele Ioan Năftănăilă, de la Sâmbăta de Sus, dar mai ales l-am cunoscut pe fratele Traian Dorz, cu care am stat aproape trei ani în acelaşi dormitor şi pat lângă pat. Dacă un om rău te poate influenţa spre rău, atunci un om sfânt te sfinţeşte, te înalţă, te zideşte...
Era prin anul 1960. Se apropiau Sfintele Sărbători ale învierii Domnului. Părintele Blidaru ştia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe de rost şi o rostea duminică de duminică, dar fără a săvârşi Sfânta Jertfă. Noi dădeam răspunsurile. Cel mai mare dar ni-l făcea fratele Traian, care cunoscând Sfânta Scriptură ne scria pe săpun textul Apostolului şi al Evangheliei, pe care după ce le memoram, le rosteam în cadrul mângâietoarelor noastre slujbe. Apoi ascultam minunatele predici ale fratelui Traian.
În anul acela am avut un mare dar de la Părintele Ceresc, căci prin mijlocirea unui gardian credincios, pe nume loan Pocora, ne-a fost dat să primim vin curat, într-un flacon de medicamente. Astfel, Părintele Dimitrie Blidaru, în Sfânta şi Marea Joi a Patimilor, a săvârşit Sfânta Liturghie din bucata de pâine a fr. Traian Dorz, primită ca hrană în acea Sfântă Zi.
Cu mare bucurie ne-am împărtăşit şi a două şi a treia zi; deci vinerea şi sâmbăta dimineaţa au fost împărtăşiţi şi deţinuţii din colonie în număr de peste 1500. Din aceste sfinte taine s-au împărtăşit şi greco-catolicii şi romano- catolicii, ca o dovadă a unităţii noastre în acelaşi mântuitor Iisus Hristos.
Sunt de neuitat clipele petrecute în serile de Joi, Vineri şi Sâmbătă ale aceluiaşi binecuvântat an când fr. Traian după slujba Deniilor săvârşită din memorie (căci nu aveam voie să avem nici un fel de carte şi nimic scris), ne predica despre suferinţele cele mântuitoare ale Domnului. Spre Golgota din Gheţimani mergeam după Domnul nostru şi crucea temniţei noastre o simţeam mai uşoară. Uitam de foame, de sete şi de bolile de care sufeream, când fr. Traian ne desluşea adâncul celor Şapte Cuvinte rostite de Mântuitorul pe cruce. Aşteptam cu bucurie ziua cea sfântă, pe care a făcut-o Domnul „să ne bucurăm şi să ne veselim întru dânsa". Văzând pe Mielul lui Dumnezeu jertfindu-se pe altarul crucii, eram gata pentru el de orice jertfă. Văzând pe cel care îmbracă cerul cu nori şi cu stele şi împodobeşte pământul cu flori, că este dezbrăcat şi biciuit ne era mai uşor să răbdăm goliciunea hainelor noastre de umilinţă, umilinţa temniţei.
În noaptea învierii a fost rânduit de către noi ca schimbul 2, adică cel de la miezul nopţii, să fie făcut în fiecare dormitor de către preoţi, ca să poată în taină să murmure cântările Sfintei învieri.
A doua zi după ce a fost sunată „Deşteptarea” şi s-a rostit în dormitor „Hristos a înviat” a urmat o mare ispită. Părinţii preoţi au sfinţit fiecare bucata lui de pâine, ca să o împartă ca anafură şi pască celor deţinuţi. În izolare erau câţiva deţinuţi pedepsiţi şi cei care le-au dus dejunul au băgat în bucata de mămăligă şi bucata de anafură, dar aceasta a fost sesizată de unul din gardieni și raportată la corpul de gardă. A venit comandantul şi, fiind informat că preoţii împreună cu fr. Traian s-au rugat, s-a predicat şi a fost sfinţită pâine cu această sfântă ocazie, a pus pe toţi preoţii în lanţuri, inclusiv pe fr. Traian. Între ortodocşi au fost luaţi şi preoţii catolici şi pastorii reformaţi. Ca un înţelept şi ca un inspirat de Duhul lui Dumnezeu fr. Traian a arătat comandantului că Paştele catolicilor a fost cu vreo câteva săptămâni în urmă, astfel ei au fost scăpaţi de izolare şi de lanţuri. Preoţii şi fratele Traian au petrecut 7 zile de izolare, adică toată Săptămâna Luminată. Acolo în lanţuri şi cătuşe Duhul Domnului a fost peste robul său lucrând în chip minunat, iar când a ieşit de acolo era încărcat ca un fagure de miere cu Cântările învierii. Acolo s-au născut cântări ca acestea:
„Sfântă înviere la noi ai venit
soare şi putere tu ne-ai dăruit
sfântă sărbătoare ne eşti Tu Iisus
sufletelor care dragostea Ţi-am dus
sfântă mângâiere azi ne dăruieşti
orişice durere Tu ne-o risipeşti
sfântă sărbătoare ne eşti Tu Iisus
celor ce cântare sfântă ţi-am adus.”
Iisus cel înviat chiar în lanţuri aduce mângâiere, bucurie şi biruinţă iubiţilor Săi.
Socot un lucra potrivit să subliniez aici cuvintele psalmistului David din Psalmul 43, 1: „Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea când mi se zice mie în toate zilele: Unde este Dumnezeu tău?” Lacrimile noastre acolo s-au făcut pâine nemuritoare căci erau cea mai curată rugăciune. Pâinea osânditului a ajuns pâinea vieţii la acea sfântă şi neuitată Liturghie. Pâinea cuvântului lui Dumnezeu împărţită de fr. Traian ne sătura sufletele însetate după Dumnezeu.
În acel înfocat cuptor al durerii s-a copt pâinea Cântărilor nemuritoare şi biruitoare. Atunci mereu am fost întrebaţi: „Unde este Dumnezeul vostru?” Noi însă îl simţeam în inimile şi în toată fiinţa noastră. „De n-ar fi fost Domnul cu noi când s-au ridicat oamenii împotriva noastră de vii ne-ar fi înghiţit pe noi” (Ps. 123). Dar „Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, nu se vor clătina în veac.” (Ps. 124, 1). Noi suntem clădiţi pe o stâncă mai tare ca Sionul.
„Stânca vieţii e Golgota, e Iisus cel răstignit”
Îţi mulţumesc Părinte Sfinte, Ţie şi iubitului nostru Mântuitor, lisus Hristos, deopotrivă şi Sfântului Duh, de acele clipe minunate trăite lângă slujitorul tău şi al nostru, care te-a slujit şi ne-a slujit cu deplină dăruire. A ta să fie slava, cinstea şi mărirea în vecii vecilor. Amin. Slăvit să fie Domnul Iisus.
(Mărturia părintelui Iacob, fost deținut politic - In memoriam Traian Dorz. Mărturii la 20 de ani de la trecerea în veșnicie, ediție îngrijită de Corneliu Clop, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, pp. 141-144)
