Din acest lot de 14-16 victime câți eram în camera morții1, parcă fiecare se încăpățânase să nu cedeze. Țurcanu, după ce se făcea închiderea, venea în fața noastră și ne întreba: ”Care v-ați hotărât să vă faceți demascarea, bandiților?” Și când vedea că nu i se răspunde îl apuca furia și nebunia și începea de la un capăt să ne lovească cu pumnul, cu picioarele unde apuca și nimerea...
După ce se săturau bătându-ne la un loc, apoi ne luau pe rând și ne duceau în camera de tortură și începeau din nou să ne schingiuiască sistematic pe fiecare.
La aceste schingiuiri individuale, mai aduceau întotdeauna două sau trei victime, să asiste, la schingiuirile la care eram supuși, ca în felul aceasta să ne înfricoșeze și să cedăm.
Țurcanu ne punea câte o bâtă în mână și ne forța să lovim și noi în cei schingiuiți.
Așa s-a întâmplat când lui Popescu Traian (zis Macă), Țurcanu i-a pus bâta în mână şi-l obliga să-l bată pe Voicu Andreiescu. Dar Popescu Traian a îndrăznit să ia bâta şi s-o arunce înapoi lui Ţurcanu cu furie şi dispreţ, spunând:
"Eu nu-mi voi bate niciodată un camarad sau un prieten sau un frate de suferinţă".
Bietul Popescu Macă va plăti scump acest curaj: s-au năpustit asupra lui Ţurcanu şi şleahta lui şi au început să-l schingiuiască, să- l lovească cu ciomegele, cu picioarele şi cu tot ce le era la îndemână; din această schingiuire, bietul Popescu Traian a ieşit cu piciorul rupt.
(Mihai Timaru - Amintiri de la Gherla, Editura de Vest, 1993, pag. 60-61)
1. Acțiunea se petrece în camera 99 a închisorii Gherla, celebră prin faptul că acolo se desfășura reeducarea prin tortură.
