vezi galerie foto (1 foto)
Traian Trifan
"Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere."
  • Lancrăm, Alba
  • avocat
  • 22 ani
  • Jilava, Vaslui, Aiud, Suceava, Braşov, Galda de Jos, Văcăreşti, Popeşti Leordeni, Caransebeş, Gherla, Periprava
  • 27 Aprilie 1990
    • Mărturisesc... Robul 1036

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Pe d-nul Traian Trifan și pe Marian Traian, i-am cunoscut în 1942 la Aiud, unde am fost dus ca să-mi ispășesc o condamnare de 3 ani. (...)

Într-o zi am fost scoși în curtea închisorii toți deținuții; directorul închisorii, căp. Magistrat Aurel Munteanu, a dat citire unui decret de reabilitare, cu condiția de a merge pe frontul antisovietic, unde, numai săvârșind acte de vitejie, vom obține reabilitarea.

Imediat după citirea decretului, fără nici o altă explicație se adresă tuturor deținuților:

- Cine nu vrea să meargă pe front, să iasă aici!...

Au ieșit atunci trei deținuți. Cei trei erau: Trifan, avocatul Marian și un ofițer al cărui nume îmi scapă.

D-nul Trifan, scoțând o hârtie scrisă expuse motivele pentru care nu vrea să se supună decretului, în esență legionarii nu au păcătuit cu numic față de neam și țară, pentru ca să fie reabilitați. Ei vor să lupte pe frontul antisovietic, dar ca cetățeni liberi, fără eticheta de deținut, asimilați cu cei de drept comun. Apoi îndreptându-se spre noi, care nu ne-am mișcat din loc - surâzându-ne pentru o clipă inconștientă libertatea, rosti cu autoritate: ”Iar aceștia se vor convinge în curând, dar prea târziu, că s-au înșelat.”

Evenimentele ce s-au desfășurat au dovedit cu prisosință că, dacă nu toți, cei mai mulți au pierit ca robi împinși la moarte, cu zâmbetul libertății de o clipă. Personal m-am convins de acest adevor profetic, rostit de dr. Trifan, și din mila și cu ajutorul lui Dumnezeu de bunăvoie am revenit la Aiud, să-mi execut condamnarea, gest criticat de unii, dar apreciat de dr. Trifan și apropiații lui.

Revenit la Aiud, împreună cu d-nii Trifan și Marian, am fost transportat la închisoarea Brașov, dânșii disciplinar, iar eu pentru probleme de sănătate. Acolo, prin prestigiul celor doi (prestigiu de care încă se bucurau în societatea brașoveană), mi s-a îngăduit să oficiez Sfânta Liturghie în capela închisorii, în toate sărbătorile lunii August, cât timp am petrecut la Brașov.

Fiind Postul Sfintei Maria, cei doi însoțitori cu care am trăit în această perioadă, zi și noapte în aceeași cameră, mi-au spus că doresc să se spovedească și să se împărtășească. Am fixat ziua și am oficiat Taina Sfintei Spovedanii, iar în cadrul Sfintei Liturghii, i-am împărtășit pe amândoi.

Rostind rugăciunea mărturisirii de credință ”Cred Doamne și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos...”, d-lui Trifan, când se apropia de Sfântul Potir și celelalte, am observat lacrimi prelingându-i-se pe obraz și m-am cutremurat. Fiindcă ne apropiaserăm ca într-o familie, în cameră, l-am întrebat:

- D-le Trifan, aș vrea să nu vă tulbur, dar vă rog să-mi spuneți de ce ați lăcrimat azi, când v-ați împărtășit?... Eu, ca preot, am văzut lacrimi în timpul  spovedaniei în ochii credincioșilor, dar când i-am împărtășit, n-am văzut!...

- Cum să nu plâng de bucurie, Părinte, că aproape de trei ani nu m-am mai cuminecat! Cum să nu plâng de bucurie când înțeleg cât mă iubește pe mine Dumnezeu, oferindu-mi-Se Hrană și Băutură?...

Ce spirit meditativ mi-a fost dat să am în față! Și cu cât respect, în fiecare seară, după stingere, doar 15 minute mai vorbeam toți trei, după care el își începea meditația zilnică, iar noi tăceam și ne gândeam, după a noastră putere, tot la lucruri înalte spre care nădăjduiam să ajungem. Câte probleme importante ne-au preocupat în răstimp de o lună, până ce, iar cu lanțuri la picioare, am revenit la Aiud! (...)

Nu l-am mai văzut pe d-nul Trifan până-n 1985, când i-am făcut o vizită. Preocupat de bucuria Învierii m-a întrebat:

- Părinte, după cuvântul moarte, ce semn de ortografie trebuie pus: punct sau virgulă?

Și i-am răspuns ce-i plăcea totdeauna:

- Virgulă!

Au plecat prin moarte la Adevărata Viață, ”cei doi Titani” - cum erau botezați de cei mai tineri, Trifan și Marian, și se roagă pentru noi și noi pentru ei, după datorie.

Le poartă dorul și chipul, ca pe niște icoane, în inimi, toți cei care i-au văzut și s-au împărtășit de cuvântul lor aici pe pământ: Bădia Anghel Papacioc și copiii de atunci, Virgil Maxim, Marin Naidim, Iulian Bălan, Nicu Mazăre, Pascu Constantin, Sandu Ștefănescu și toți cei știuți și neștiuți, iar alții, împreună cu Ion Ianolide și Valeriu Gafencu se împărtășesc cu dânșii de darurile cele mai presus de minte ale Mirelui Hristos, în veșnicie.

(Mărturia părintelui Vasile Serghie - Mărturisesc... Robul 1036, Ediție îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998, pp. 111-114)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori