vezi galerie foto (1 foto)
Traian Trifan
"Hristos este unicul și singurul ajutor după moarte. Ferice de cine L-a dobândit prieten în timpul vieții."
  • Lancrăm, Alba
  • avocat
  • 22 ani
  • Jilava, Vaslui, Aiud, Suceava, Braşov, Galda de Jos, Văcăreşti, Popeşti Leordeni, Caransebeş, Gherla, Periprava
  • 27 Aprilie 1990
    • Mărturisesc... Robul 1036

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Cred că erau cam șapte sute de condamnați politici în Celularul mare din Aiud, în toamna anului 1941. Eram legionari, condamnați de regimul militar antonescian. Cei mai tineri, proveniți din Frățiile de Cruce, eram cam 250 de inși, ca vârstă până-n 20 de ani. Cei maturi, în vârstă de 35 de ani erau cei mai numeroși. (...) Mai puțini depășeau vârsta de 40 de ani.

Noi tinerii, ne adresam celorlalți cu apelativul respectuos și totdeauna vechi românesc ”bădie”. Pentru cei vârstnici foloseam apelativul ”domnule”.

Pentru Traian Trifan, în vârstă cam de 45 de ani pe atunci, comandant ajutor legionar, doctor în drept și fost prefect legionar la Brașov, respectul era încă mai deosebit. Figura lui de dac, preluată de pe columna lui Traian, lumina ochilor care străluceau a răsculat de-al lui Horia, poate și ținuta simplă, dar îngrijită, a zeghei de deținut, ca și toată comportarea câtă putea fi văzută de la distanță, impuneau: ”domnul”

Mersul puțin legănat, pe un picior și apoi pe celălalt, sau vreo împrejurare de apropiere ni-l dezvăluiau nouă copiilor, sub aspectul lăuntric cald și de multă bunăvoință ”bădia”.

Printre cei care au avut influiență formativă asupra noastră, a celor tineri, Bădia Trifan, este, cred, cel mai important. (...)

Unul din gândurile asupra căruia Bădia insista în împrejurările când putea să vorbească era ”dârzenia dacilor”, simbolizată în drapelul dacic: capul de lup. (...)

În 1944 Bădia a fost dus la Brașov pentru a nu mai fi exemplu celor izolați în Zarcă pentru intransigență, de acolo împreună cu alți legionari de marcă, au adresat lui Antonescu un memoriu în care atrăgeau atenția asupra evoluției nefaste a politicii pe care o ducea.

În 1945-1946, sub regimul ”democratic”, întemnițații legionari rămași ca zestre după căderea lui Antonescu, am avut o detenție mai ”largă”, am putut lucra în atelierele penitenciarului.

Bădia Trifan sculpta troițe mici ornamentale sau candele cu suport. O imagine simbol era statornic prezentă în sculpturile la care lucra. O Golgotă pe a cărei culme erau trei cruci frânte din piciorul lor, iar deasupra pe cer, o cruce înconjurată în raze. Întrebat ce semnificație au crucile frânte și imaginea în ansamblul ei, Bădia explica: ”Vor veni vremuri grele. Se vor frânge în noi, pe Golgota ce-o avem de urcat, și credința și nădejdea și dragostea. Salvarea, numai Dumnezeu din ceruri cu puterea Lui ne-o va da.” Așa a fost și în închisori și în țară și în lume. (...)

L-am mai întâlnit după câțiva ani, în 1961, la colonia penitenciară din Deltă, la Periprava. Era același. Aceiași ochi, dar parcă îndurerați. Auzeam că era deseori văzut cu lacrimi; și erau, desigur, nu pentru suferințele personale, ci lacrimi de rugăciune pentru îndurarea cerească. Vorbea puțin din grai, dar mult din privire și din ținută.

Peste mulți ani, în 1990, după răsturnările din Decembrie 1989, aflând că trăiește, l-am căutat acasă, la Brașov. A fost foarte bucuros. Îl mai vizitaseră și alții, căci riscurile supravegherii stricte a securității fuseseră înlăturate. Era în adevăr o minune pentru oricare din legionari ca după 30 de ani de presiune să mai putem sta de vorbă, în doi sau mai mulți, fără să ne stingherească vreo grijă.

Timpul era scurt, eram venit între două trenuri, și cu grija de a nu-l obosi. Era trecut de 90 de ani. La față și la mers, era tot așa ca altă dată. Aceiași ochi vioi. Aceeași vorbă rară și apăsată.

Îl agream, domnindu-l (adică spunându-i: ”domnule”). După a doua sau a treia oară m-a oprit cu un ton puțin mustrător: ”Nu-mi mai spune domnule!”

Derutat, am amuțit o clipă în care i-am citit în ochi dragostea din inimă. ”Dar cum să vă zic?”. ”Spune-mi Bădie”.

Mi-a spus apoi de o lucrare pe care vrea s-o termine. Avea titlul ”Miorița”. Era într-o formă de machetă primară, copertată cu un desen tot schițat pe față.

Mi-a vorbit de trăsăturile sufletești pe care un conducător de oameni trebuie să le aibă. Trăsăturile acestui conducător, Bădia le identifica în păstorul cel bun din balada Miorița. Aceasta era tema lucrării.

Ne-având timp, mi s-a părut a fi nepoliticos să-i vântur numai paginile. Văzând că mă uit insistent la desenul de pe copertă, mi-a explicat: ”E semnul simbol al paragrafului. Viața noastră trebuie să se desfășoare în cadrul paragrafelor legii dumnezeiești și al legilor drepte omenești. De aceea am pus simbolul acesta pe copertă. Mai am de retușat câte ceva în conținutul ei.”

I-am dorit să trăim să o vedem  terminată. Am cerut scuze pentru deranj ca și pentru graba mea, și m-am ridicat să plec. ”Stai o clipă”. A tăcut puțin voind să sublinieze ce va spune. ”Dacă a voit Dumnezeu să trecem de toate câte au fost, e semn că are El cu noi un plan de îndeplinit”. M-a condus până la mica terasă de la intrarea casei. Am coborât scările și la ieșirea pe portița curții mi-am întors privirea. Văzându-l tot acolo, mi-am ridicat pălăria a rămas bun. Cât au mai durat cei câțiva pași până ce am dat după colțul clădirii, a făcut continuu din mână, ca semn de despărțire.

Peste numai două luni, împreună cu alți camarazi, l-am însoțit la locul de veci din cimitirul Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului.

(Mărturia lui Nicu Mazăre - Mărturisesc.... Robul 1036, ediție îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998, pp. 93-97)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Nadejda » 12-04-2013 18:21

Bădie Traian, Dumnezeu să vă odihnească alături de drepții lui.

Nadejda

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori