vezi galerie foto (22 foto)
Valeriu Gafencu
"Ce bucurie mai mare poate trăi omul pe această lume, decât aceea de a se simți în slujba binelui și a iubirii, conștient de nimicnicia și păcătoșenia sa!"
  • 24 Decembrie 1920
  • Sîngerei, Bălți
  • student
  • 11 ani
  • Aiud, Piteşti, Târgu Ocna
  • 18 Februarie 1952
  • Târgu Ocna
    • Studentul Valeriu Gafencu. ”Sfântul închisorilor din România”
    • Calea spre fericire. Scrisori trimise din închisoare
    • Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu
    • Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

În perioada anilor 1935-1938 am locuit în comuna Sângerei, jud. Bălţi, unde tatăl meu era funcţionar de stat. Eram elev la Liceul “Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Chişinău, şi-mi petreceam toate vacanţele la Sângerei, unde am avut un prieten deosebit, pe Valeriu Gafencu, elev la Liceul “I. Creangă” din Bălţi.

Adolescenţi, eram în perioada de formare a personalităţii. Vasile Gafencu, tatăl lui Valeriu, făcea parte dintr-un grup de “ţărănişti” notorii: Grigore Gafencu, Anton Crihan ş.a. Şi, cum se dăruise în totalitate mişcării pentru alipirea Basarabiei în cadrul “Sfatului Ţării”, cu aceeaşi ardoare activa în cadrul Partidului Ţărănist. Valeriu se forma în cadrul “Frăţiilor de Cruce”, în total dezacord cu tatăl său.

În anul 1937 am salvat cărţi, broşuri, ziare pe care Valeriu le adusese de la Bălţi şi pe care tatăl său vroia să le distrugă. Am spus că erau ale mele şi nu putea fi obiect de duşmănie între familii. De Crăciunul din 1936-1937, Valeriu a format un cor de elevi, din care am făcut parte şi am colindat în toată comuna. Prăjinile pline cu colaci adunaţi potrivit obiceiului local le-a dat oamenilor săraci, iar cu banii strânşi a făcut numeroase abonamente de ziare politice pentru locuitorii mai ridicaţi din comună. În campania electorală a anului 1937 am lipit afişe împreună cu Valeriu, pe zona care ne-a permis timpul. Mergeam pe jos sau călări, de preferinţă noaptea, fiindcă, în teritoriu, ţărăniştii erau puternici, datorită căpeteniilor crescute şi cunoscute de populaţie.

Alte amintiri? Discuţii cu oamenii mai elevaţi, propaganda politică pe care o făceam, dar în mod deosebit o făcea Valeriu, dotat cu o putere de convingere ieşită din comun. Prin corectitudine, respect pentru oameni şi mai ales darul de a se face ascultat, de a convinge, deşi nu avea decât 16-17 ani, Valeriu Gafencu se impunea. Foarte tineri fiind, ne distram, dansam, dar acţiunile serioase prezentate mi-au rămas întipărite în memorie şi pe Valeriu, în afară de o prietenie strânsă care ne lega, îl reţin ca o personalitate, un exemplu cum rar am întâlnit.

Viaţa ne-a despărţit, dar sentimentele care ne-au legat nu se pot şterge. M-am căsătorit cu sora lui, Eleonora Gafencu.

În 1939 eram elev la Focşani şi vecin cu părintele Vasile Boldeanu comandant legionar, care, în 1940, a condus organizarea judeţului Vrancea.

Aici, F.D.C având comandant de grup pe George Constantinescu, fratele Nicodovului, a activat şi după septembrie 1940, nu în ilegalitate, dar cu discreţie, fără a ne amesteca cu organizaţia politică a seniorilor. Şedinţele au rămas secrete, nu ne afişam, nu se făcea paradă. Conduşi de părintele Boldeanu, “rebeliunea” a fost un marş în uniforme, demn, fără lupte, fără atacuri, nici măcar verbale. Nici un mort, nici un rănit, nici un agresat.

În anul 1991 eram la Paris cu familia. Mi-am luat soţia şi ne-am dus la biserica românească. Oficia un preot necunoscut şi am aflat că părintele Boldeanu, paralizat, era în apartamentul personal. Soţia a rămas la slujbă, iar eu m-am dus să-l văd. L-am găsit lucrând la birou, aşezat într-un cărucior de invalid. Nu prea ne cunoşteam, căci la Focşani abia venisem, dar şi-a amintit că l-a înmormântat pe tata. Însă când i-am spus că soţia mea este sora lui Valeriu Gafencu şi-a schimbat total atitudinea. Mi-a oferit 1000 de franci ca să mâncăm şi să bem un litru de vin, iar după amiază, la orele 4-5, m-a rugat să vin cu Nora (soţia) la dânsul. Ştiam că nu primeşte pensie şi i-am refuzat banii dar, după multe ciondăneli, am primit 200 franci. După amiază am venit cu soţia, s-a bucurat mult şi, într-o frază, ne-a spus un roman: într-o iarnă geroasă a fost transferat la închisoarea Aiud şi era numai în cămaşă şi pantaloni; era aproape îngheţat când l-a întâlnit pe Valeriu Gafencu care, fără nici o vorbă, a dezbrăcat bundiţa lui blănită şi l-a îmbrăcat pe părintele Boldeanu salvându-l de la moarte, după cum ne-a relatat dumnealui. Am spus destul? Am spus tot.

Părintele Boldeanu ne-a dat apoi să citim dintr-o carte franţuzească un capitol despre Valeriu Gafencu. Ne-a promis că-l va xeroxa şi o să ni-l trimită acasă. Îşi dorea să mai trăiască patru ani pentru a-şi termina memoriile. N-a mai vieţuit nici un an şi nici nu ne-a mai trimis lectura despre Valeriu.

(Ing. Mihai Colgiu, 2 mai 1992 în Studentul Valeriu Gafencu, ”Sfântul închisorilor din România”. Studiu, mărturii ale camarazilor de suferință și corespondență, ediție îngrijită de Nicolae Trifoiu, Editura Napoca Star, Cluj, 1998, pp. 59-61)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori