vezi galerie foto (22 foto)
Valeriu Gafencu
"Ce bucurie mai mare poate trăi omul pe această lume, decât aceea de a se simți în slujba binelui și a iubirii, conștient de nimicnicia și păcătoșenia sa!"
  • 24 Decembrie 1920
  • Sîngerei, Bălți
  • student
  • 11 ani
  • Aiud, Piteşti, Târgu Ocna
  • 18 Februarie 1952
  • Târgu Ocna
    • Studentul Valeriu Gafencu. ”Sfântul închisorilor din România”
    • Calea spre fericire. Scrisori trimise din închisoare
    • Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu
    • Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Bolnav de TBC, pe la începutul lunii mai 1951, am ajuns la Târgu-Ocna. În cele trei luni şi jumătate cât am stat înaceastă închisoare l-am cunoscut pe Valeriu Gafencu. Fusesem prevenit de ceilalţi că este un sfânt în viaţă. Lucrul acesta l-am simţit şi îl mărturisesc şi eu. Din mai multele întâmplări deosebite trăite în preajma lui, o să mă opresc doar la câteva.

În discuţiile pe care le-am purtat, mi-a vorbit adesea şi m-a îndemnat să spun rugăciunea lui Iisus. M-a sfătuit să fac această rugăciune folosind o anumită tehnică; cu mâna pe puls, fiecare bătaie trebuia însoţită cu un cuvânt al rugăciunii. Mă străduiam şi eu să spun rugăciunea în timpul în care stăteam întins pe pat şi nu aveam altă ocupaţie. Când ne întâlneam, Valeriu mă întreba despre rugăciune. Îi spuneam că mă silesc, dar cu toată străduinţa mea nu am ajuns să spun rugăciunea aşa cum trebuie, adică cu inima.

- Fii atent, mi-a spus el, va veni un moment în viaţa ta, când fără să provoci inima, ea va cânta singură rugăciunea şi tu o vei auzi.

Aceste cuvinte ale lui, pe care nu le-am prea luat în seamă, au fost o adevărată profeţie. După eliberarea din închisoare mi s-a stabilit domiciliu obligatoriu. Nu aveam voie să ies din perimetrul stabilit de Securitate. Într-o zi nu am mai ţinut cont de această interdicţie şi m-am dus să vizitez un prieten. Când m-am întors acasă, am găsit-o pe mama îngrijorată. Securitatea mă căutase şi cum nu m-au găsit, l-au luat pe tata lăsând vorbă să mă prezint a doua zi la ei. A doua zi m-am dus la Securitate. M-au băgat într-un fost garaj, transformat într-un fel de sală de şedinţe. Apare o haită de vreo 5-6 securişti, se aşează şi încep întrebările de rutină. În timp ce le răspundeam, s-a petrecut un lucru deosebit. Parcă am fost învăluit într-un fel de sferă luminoasă. Am simţit un parfum ceresc, ceva ce nu se poate descrie în cuvinte. În timpul acesta îmi auzeam inima cântând rugăciunea:

«Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul».

Mă simţeam foarte uşor, ca şi cum legile gravitaţiei fuseseră suspendate. Securiştii nu-şi dădeau seama ce se petrecea cu mine şi continuau să-mi pună întrebări. Interesant e faptul că auzeam că mi se pun întrebări, dar nu înţelegeam ce mi se spune. De asemenea îmi auzeam vocea răspunzându-le, fără să ştiu ce spun. Starea aceasta deosebită a durat trei, poate chiar patru ore. La un moment dat, unul dintre ei a spus:

- Să lăsăm asta!

În momentul acela starea a dispărut şi lucrurile au reintrat în normal. Securiştii au plecat. La anchetarea mea asistase şi un plutonier însărcinat cu paza. Rămaşi singuri, pe când ieşeam din cameră mi-a spus:

- Şefule, dacă în România ar exista numai o mie de inşi ca dumneata, praful s-ar alege de Securitate!

Ce întrebări au putut să-mi pună? Ce am răspuns eu? Nu ştiu. Mi-am amintit cum Hristos spunea apostolilor să nu se îngrijoreze când vor fi duşi la regi şi împăraţi pentru că li se va da cuvânt căruia nimeni nu va putea să-i stea împotrivă. Mi-am amintit de asemenea că Valeriu îmi proorocise despre momentul acesta atunci când mi-a spus că îmi voi auzi inima cântând rugăciunea lui Iisus.

Despre darul înainte-vederii pe care îl avea îmi dădusem seama şi din alte situaţii. Odată, de Înviere, eram la el în cameră. El stătea întins pe pat, iar eu priveam şirul de lumini al credincioşilor care coborau cu lumânările aprinse de la schitul de pe Măgura. Din patul său, Valeriu nu avea cum să vadă acest spectacol şi eu îi povesteam ce văd. La un moment dat m-am oprit. Atunci, privind în ochii mei, a început să-mi descrie el în continuare ceea ce vedeam.

- Ia uite, acum au ajuns la o serpentină, acum fac un ocol.

Stând în pat şi uitându-se la mine, îmi descria cu exactitate tabloul acesta al creştinilor care se întorceau cu lumânările aprinse de la schit. Lucrul acesta m-a impresionat deosebit. Dar nu a fost numai asta.

Într-o zi i-am povestit ceea ce visasem cu o noapte înainte. Visul acesta era o repetare a unuia mai vechi, de înainte de arestare. Cu o noapte înainte de a fi arestat m-am visat într-o biserică. Am petrecut mai mult timp uitându-mă la picturile de pe pereţi. Am încercat apoi să ies din biserică. Am dat ocol bisericii pe dinăuntru, căutând să ies, dar nu am găsit nici o uşă. Tot încercând să ies fără succes, m-am trezit. Dimineaţa i-am povestit mamei visul.

- Asta-i închisoare, mamă! - spune ea.

În noaptea următoare, pe la miezul nopţii, am fost arestat. LaTârgu-Ocna visul s-a repetat. Se făcea că eram în aceeaşi biserică, i-am recunoscut picturile. Încercam iarăşi să ies din biserică. De data asta am reuşit. Nu ştiam cum să înţeleg visul. Semne de eliberare nu se întrezăreau deloc, ba, mai mult, îmi ajunsese la urechi un zvon că în zilele următoare urma să fiu mutat cu cei care veniseră de la Piteşti şi care încercau să înceapă reeducarea aici, la Târgu-Ocna.

Perspectiva aceasta mă îngrozea pur şi simplu. Mă gândeam chiar la sinucidere, îngrijorat, i-am povestit lui Valeriu visul şi i-am vorbit de temerile mele legate de posibilitatea de a fi mutat în cameră cu reeducaţii.

- Nu-ţi fie teamă, frate Octaviane! Mâine vei fi eliberat.

Am rămas siderat. M-am uitat la el, crezând că delirează din cauza temperaturii. Nu aveam nici un semn care să mă facă să sper că voi fi eliberat.

- Nu te mira, mâine vei fi eliberat! a repetat el.

Chiar aşa s-a întâmplat. A doua zi a intrat în cameră un căpitan de Securitate şi a întrebat:

- Care eşti, bă, Anastasescu? Fă-ţi bagajul!

M-au dus la Bacău, de unde în aceeaşi zi - aşa cum a spus Valeriu - am fost eliberat.

(Mărturie dată de Octavian Anastasescu, monahului Moise în februarie 2006 - Valeriu Gafencu. Sfântul Închisorilor, pag. 110-112)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori