vezi galerie foto (10 foto)
Virgil Maxim
"Nu salvarea biologică este condiţia existenţei noastre ca neam, ci disponibilitatea sufletească în faţa lui Dumnezeu de a sacrifica biologicul. Astfel se menţine neamul ca fiinţă istorică pe pământ şi se înscrie în eternitatea Divină."
  • 04 Decembrie 1922
  • Ciorani, Prahova
  • elev
  • 22 ani
  • Aiud, Alba Iulia, Galda de Jos, Târgşor, Jilava, Gherla, Văcăreşti
  • 19 Martie 1997
  • Salciile, Prahova
    • Nuntașul cerului (Isihas)
    • Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

L-am cunoscut şi pe Virgil Maxim - am ctitorit cu el, am făcut începenia Bisericii Acoperământul Maicii Domnului. Mi-aduc aminte... fumam şi eram pe strada mea, acolo, la nord. El tot la nord stătea. Şi aud în spatele meu un tropăit şi o chemare: „Frate Octaviene!" Era el, Virgil Maxim. Zice:

„Dacă te mai văd fumând, termini prietenia cu mine!"

Zic: „Bine, am înţeles."

Am aruncat ţigara. După două sau trei săptămâni de zile, am auzit că a murit. L-am cunoscut la biserică la Nord, cânta la strană. Cânta la strană.

După ieşirea din închisoare, a vrut la un moment dat să se călugărească. S-a dus la un episcop [Antim Nica], i-a spus prin ce trecuse în viaţa lui, iar episcopul i-a răspuns: „Banditule, nu avem nevoie de legionari în mănăstiri. Du-te să te demaşti."1

După acest răspuns, Virgil Maxim nu s-a mai călugărit...

(Octavian Anastasescu, Lângă Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, editura Areopag, București, 2014, p. 92)


1. Afirmație neadevărată întrucât dialogul dintre Virgil Maxim și episcopul Antim Nica al Buzăului s-a purtat pe alte coordonate decât cele ale disprețului. Astfel, dorind să epuizeze toate posibilitățile de a intra în viața monahală, fericitul mărturisitor pleacă spre Episcopia Buzăului. Odată ajuns, rememorează acesta, ”Prea Sfinţitul Antim m-a privit cu bucurie, dar totodată şi cu puţină teamă. O zi întreagă am stat cu dânsul de vorbă, arătându-i dorinţa de a intra în viaţa de mănăstire. După o lungă deliberare, Prea Sfinţia Sa mi-a spus că, de vreme ce din cei trei fraţi, deocamdată numai eu am venit acasă, iar părinţii, bătrâni şi bolnavi, nu au alt ajutor, am obligaţia să rămân lângă dânşii, mai ales că dispoziţiile în vigoare nu-mi dădeau dreptul să intru în mănăstire înainte de a împlini 50 de ani. Era şi puţină timorare: la insistenţele mele, Prea Sfinţitul m-a întrebat în final:

- Şi ce vrei să faci în monahism? Ce ai de gând? 

N-a fost răspunsul clasic: "Să mă mântuiesc, părinte!", ştiind că sunt şi alte căi pentru mântuire, nu numai mănăstirea: 

- Aş vrea, Prea Sfinţite, să realizăm un creştinism viu, activ! 

- O, fiule, în momentul de faţă Biserica abia a ieşit dintr-o prigoană grea din care încă nu suntem scăpaţi. Cred că nu e tactic să provocăm taurul la luptă. Eu te desleg de această intenţie şi te rog să-ţi împlineşti îndatoririle creştineşte în cadrul familiei. Ai făcut vreo juruinţă în privinţa asta? 

- Nu Prea Sfinţite. Dorinţa aceasta a mea, era numai în gând. 

N-am mai forţat nota şi, înţelegând că Dumnezeu pune stavilă dorinţei mele şi mă trimite pe alt drum care, probabil, îmi era mai accesibil, am plecat, mulţumindu-i.Cf. Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, p. 423.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori