vezi galerie foto (10 foto)
Virgil Maxim
"Un creştin de rând care are o comportare demnă din punct de vedere moral, devine un simbol al Adevărului manifestat pe pământ şi cenzor pentru conştiinţele celorlalţi. Cei cinstiţi sufleteşte îl vor căuta pentru a se împărtăşi de înţelepciunea lui. Cei necinstiţi sufleteşte îl vor ocoli şi-l vor batjocori sau calomnia."
  • 04 Decembrie 1922
  • Ciorani, Prahova
  • elev
  • 22 ani
  • Aiud, Alba Iulia, Galda de Jos, Târgşor, Jilava, Gherla, Văcăreşti
  • 19 Martie 1997
  • Salciile, Prahova
    • Nuntașul cerului (Isihas)
    • Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

În iarna anului 1945 venise o dispoziţie ministerială ca închisorile să se autoîntreţină prin munca deţinuţilor, căci statul nu acorda subvenţii. Închisorile au făcut contracte cu marii proprietari de terenuri agricole, pomicole şi viticole; încă nu începuse colectivizarea, dar se percepeau impozite din ce în ce mai grele.

Penitenciarele dădeau mâna de lucru şi hrana, iar proprietarii terenul, sămânţa şi locul de cazare. Recolta se împărţea pe din două. Dispoziţia s-a aplicat întâi experimental, fiind scoşi la muncă cei de drept comun, încă din primăvara lui 1945. Hoţii, văzându-se aproape liberi, căci paza era insuficientă, evadau şi gardienii erau găsiţi legaţi burduf. Chiar cei care aveau pedepse mici, până la 3 ani, procedau la fel. În vremea aceea de instabilitate şi nesiguranţă politică şi socială, posibilitatea de a dispare peste graniţă sau a-ţi schimba identitatea fiind la îndemâna oricui.

Proprietarii de terenuri dădeau în judecată penitenciarul, că nu-şi împlineşte obligaţiile contractuale, şi ei îşi pierd recoltele şi implicit posibilitatea de a fi achitate dările către stat. Cel mai mult pierdea penitenciarul, căci cei închişi nu aveau ce mânca.

În Muntenia şi Moldova seceta făcea ravagii iar sovieticii, speculând această calamitate naturală, au dezorganizat „ştiinţific” posibilităţile de ameliorare a situaţiei. La Aiud se mânca la 2-3 zile o porţie de terci sau uruială de mazăre, cerşite de deţinuţii însoţiţi de gardieni la sătenii din jurul Aiudului. Oamenii se îmbolnăveau şi secera morţii îşi aduna snopii grei – recoltă bogată spre satisfacţia stăpânilor.

La mijlocul verii 1945 criminalii de război au luat locul celor de drept comun. Nici cu ei nu s-a rezolvat problema, deşi nu au evadat; cei mai mulţi, neobişnuiţi cu munca pământului şi slăbiţi, nu puteau face faţă. Nu s-au putut asocia sufleteşte căci erau orgolioşi şi egoişti, lipsiţi de unitate morală şi spirituală. I-a decimat şi tifosul exantematic. Păduchele infectat este agentul patogen al acestei boli. Cel neinfectat nu este periculos. În Aiud nu erau bolnavi de tifos, dar „marii gânditori” pentru „binele omenirii” pentru a motiva moartea în masă a deţinuţilor politici, au făcut un transport spre Aiud de deţinuţi de drept comun infestaţi de la Văcăreşti, i-au risipit prin Celular, Zarcă şi Secţii; păduchii Aiudului s-au infectat (sărmanii de ei) devenind agenţii bolii.

Se apropia primăvara 1946 şi penitenciarul trebuia să asigure hrana deţinuţilor; ni s-a propus şi nouă, legionarilor, să ieşim la muncă. Eram în Aiud la acea dată 7-800 de legionari şi am trimis reprezentanţi să stea de vorbă cu administraţia.

- Vreţi să ieşim la muncă în colonii?

- Ce fel de colonii şi în ce condiţii?

- Avem trei colonii mari: agricolă, pomicolă şi viticolă. Dacă vă luaţi angajamentul că nu fugiţi, beneficiaţi de un pachet şi vorbitor, lunar.

- Mulţi dintre noi sunt muncitori, ţărani sau fii de ţărani şi ştim că această muncă necesită hrană, odihnă şi program în funcţie de ciclul lucrărilor şi condiţiilor atmosferice, deci ce hrană asiguraţi pentru o zi?

- Deocamdată vă asigurăm 100 grame de mălai pe zi şi 30 grame de sare (sic).

- E de prisos să mai discutăm. Murim în celule de foame, dar nu şi la muncă.

- Ce propuneţi pentru ca totuşi să ieşiţi la muncă?

- Vă facem următoarea propunere:

1. La muncă vor ieşi toţi oamenii, indiferent de condamnare şi situaţie sanitară şi vă asigurăm că nimeni nu va fugi.

2. Organizarea muncii, programul de lucru, modul de desfăşurare şi planificarea lucrărilor ne revine integral. Gardienii nu vor participa în nici un fel la aceste operaţii.

3. În colonii, câte un deţinut va păstra legătura cu penitenciarul, independent de paza oficială, organizarea interioară şi administrativă a coloniei rămânând în exclusivitate deţinuţilor.

4. În afara raţiei de alimente pe care o vor ridica săptămânal de la penitenciar delegaţii noştri, veţi acorda un vorbitor de trei zile, cu cel puţin trei membri de familie. Să ni se aloce 1 hectar jumătate pentru grădina de zarzavat şi să ni se permită să facem o crescătorie de păsări, vaci, oi, capre. Să ni se acorde o zi pe săptămână în care să putem lucra la particulari, în satele din jur, beneficiul acestor munci rămânând în exclusivitate deţinuţilor.

5. Pentru cazare (coloniile, situate pe foste moşii ale grofilor unguri, aveau pe domeniu un castel nelocuit şi alte dependinţe: grajduri, magazii etc.; proprietăţile fuseseră cumpărate de români în urma „procesului optanţilor” din 1925) vor merge unii dintre noi la faţa locului să constate starea de salubritate a clădirilor.

6. Vom lucra pentru penitenciar patru zile pe săptămână, una pentru deţinuţi, iar sâmbăta va fi ziua de program administrativ: curăţenie, spălat rufe, baie etc.

7. Mai este o condiţie pe care, dacă nu o acceptaţi, toate celelalte cad.

- Care condiţie?

- Duminica este ziua închinată lui Dumnezeu pentru rugăciune, odihnă spirituală şi fizică. Vom merge la Biserica satului la Sfânta Liturghie, la fel în sărbătorile principale din calendarul ortodox. Fără aceasta nu ieşim!

Pentru a încuviinţa propunerea aceasta administraţia a aşteptat răspunsul Bucureştiului.

Avocaţii Trifan, Marian, Paul Cojocaru, Zozo Grigorescu şi Măntăluţă încercau să câştige; fără jumătăţi de măsură care să genereze nemulţumiri, să dea naştere la acuze, la neînţelegeri între noi. Peste trei zile li s-a comunicat că s-a acceptat totul, fără rezerve. Cu o singură condiţie: un grup nominalizat din fiecare colonie să-şi ia răspunderea că nu va fugi nimeni. Am decis ca fiecare să îşi ia răspunderea pentru el însuşi. Consecinţele călcării cuvântului dat le va suporta cel în cauză.

Prin 25 Martie am început ieşirile în coloniile de muncă din Unirea, lângă Ocna Mureşului, Ciuguzel, pe dealurile dinspre Blaj, şi Galda de Jos, aproape de Teiuş. Oamenii s-au organizat spontan, în funcţie de afinităţile sufleteşti, de cunoştinţe mai vechi sau de specificul lucrărilor din colonii. Unirea a fost asaltată de ţăranii muncitori ai ogoarelor şi cei cu pregătire agronomică. Ciuguzelul a adunat pe cei din regiunile de deal, viticultori şi pomicultori, împreună cu cei legaţi sufleteşte de ei mai puţin cunoscători ai acestor munci, sau bolnavii aflaţi în îngrijire acestora. Iar Galda, unde am fost şi eu, cu lucrări mixte, a atras elemente capabile să facă faţă la toate muncile.

În 3-4 zile, câte 100-150 oameni pentru fiecare colonie au ieşit la muncă. Au rămas totuşi în închisoare cam 100 de oameni, unii în serviciile de care administraţia nu se putea dispensa, alţii care nu au vrut sau nu au putut ieşi din motive strict personale. Doctorul Uţă vizita coloniile la cererea noastră sau la libera sa voie, prescria tratamente sau internări şi lua orice măsuri sanitare.

(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, pp. 127-129)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori